Elev atacat cu briceagul de un altul, în timp ce mergeau spre școală. Ambii sunt minori

Elev atacat cu briceagul de un altul, în timp ce mergeau spre școală. Ambii sunt minori
Foto simbol: Pixabay

Doi elevi minori au avut un conflict spontan într-un autobuz din municipiul Dorohoi, iar la un moment dat unul dintre ei l-a atacat pe celălalt cu un briceag, astfel că polițiștii au deschis o anchetă, transmite Agerpres.

Elev atacat cu briceagul de un altul, la Dorohoi

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani spune că incidentul s-a produs în timp ce elevii, ambii cu vârste de 17 ani, se îndreptau spre o unitate de învățământ din Dorohoi.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi minori se deplasau spre o unitate de învăţământ din municipiul Dorohoi, iar înainte de a ajunge la destinaţie, între aceştia a avut loc un conflict spontan, pe fondul căruia unul dintre minori l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor înţepător în zona superioară a corpului. În urma incidentului, victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea acesteia fiind una stabilă şi în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Delia Nenișcu.

Se fac cercetări pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)