Mircea Albulescu şi-a început cariera, în teatru, ca figurant

Mircea Albulescu şi-a început cariera, în teatru, ca figurant
Foto:: Pixabay

Marele actor Mircea Albulescu ar fi trebuit să împlinească, azi, vârstă de 89 de ani. Omul cu trei nume şi sprâncene dramatice care îi arcuiau parcă spre cer talentul ar fi putut fi în altă viaţă, arhitect. Iată secrete din viața actorului pe care nu le știai.

Mircea Albulescu este, fără dar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți actori români, iar figura artistului este emblematică pentru scena de teatru, dar și pentru film.

Mircea Albulescu s-a numit în buletin Iorgu V. Albulescu. El s-a născut pe 4 octombrie 1934 și a absolvit Şcoala Medie de Arhitectură în anul 1952. El spunea: “N-am vrut să fac nimic, n-am vrut să ajung nimic. În timp ce eram elev la şcoala de arhitectură, iubeam o fată, care fată era la Ateneul Popular «Ana Ipătescu».

Acolo puteai să cânţi în orchestră, să fii în cor sau în echipa de dansuri; dacă nu erai bun la nici una din astea, erai trecut la echipa de teatru. Exact cazul meu”. Albulescu și-a început astfel cariera ca artist amator, iar în 1950 a fost angajat la Teatrul Naţional, ca «artist corp ansamblu», adică figurant.

În 1951, pe când era încă elev la școala de arhitectură, a dat examen la Institutul de teatru. În final a terminat arhitectura, iar în 1952, când a devenit student la clasa Aurei Buzescu.

Ulterior, avea să devină profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Mircea Albulescu jucat la Teatrul Municipal din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional şi a apărut în peste 80 în filme, a fost realizator la Teatrul Naţional Radiofonic, a colaborat frecvent cu televiziunea și a publicat mai multe volume de poezie, printre care „Vizite”, „Pajura singurătăţii”, „Bazar sentimental”. „Bilete de favoare”, “Bunicii mei” şi „Baraka”.

Amintirile lui Mircea Albulescu, pe newsweek.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Theodor Paleologu nu crede că noua coaliție îl vrea pe el candidat la prezidențiale: Ar fi ridicol să mă autoproclam. Candidatul tare mi-e teamă că va fi o emanație a partidelor europene care știm cât de eficiente sunt
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)