Liniile Aeriene Române, noua companie aviatică propusă de CCIR

Liniile Aeriene Române, noua companie aviatică propusă de CCIR
Foto: Facebook @ Camera de Comerț Industrie a României

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a organizat în data de 4 octombrie a.c., la inițiativa președintelui organizației, dl. Mihai Daraban, cea de-a doua reuniune dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României.

În cadrul acestei întâlniri, a fost prezentat un studiu complex care a avut ca temă centrală lipsa de conectivitate între orașele României, cauzată de infrastructura terestră și feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum și soluțiile identificate pentru demararea acestui nou proiect din domeniul aeronautic. Astfel, a fost avansat termenul de 1 Decembrie 2023 pentru înființarea unei societăți pe acțiuni, cu participarea consiliilor județene care au în operare aeroporturi, numele rezervat pentru această nouă companie fiind: Liniile Aeriene Române (LAR).

La reuniune au participat, atât fizic, cât și online, reprezentanții consiliilor județene din: Arad, Brașov, Bacău, Constanța, Maramureș și Sibiu. De asemenea, întâlnirea a beneficiat și de prezența reprezentanților mediului academic, care au întocmit studiul privind conectivitatea aeriană, și de cea a specialiștilor din domeniul aeronautic din cadrul Aeroportului Delta Dunării Tulcea, Aeroportului Internaţional Arad, Aeroportului Internaţional Maramureș, Aeroportului Ștefan cel Mare din Suceava, Aeroportului Internațional Craiova și Regional Air Services Tuzla.

„În momentul de față, dacă cineva îşi dorește să ajungă pe calea aerului de la Constanța la Timișoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două orașe ale României. Vorbim practic de o mare pierdere de timp și de bani. Noul operator aerian propus de CCIR, care va avea forma unei societăți pe acțiuni, cu participarea consiliilor județene ca acționari, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante orașe ale țării. Pentru oamenii de afaceri și nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între orașe situate la sute de kilometri distanță unul de celălalt, economia de bani și de timp fiind evidentă. De la prima întâlnire pe această temă m-am bucurat să văd că, în urma discuțiilor, consiliile județene au agreat acest proiect. Iată că azi facem primii pași cu adevărat în sensul înființării noii companii aeriene românești”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

Prezent la întâlnire, președintele Consiliului Județean Brașov, dl. Şerban Todorică-Constantin a subliniat faptul că „de acest nou proiect vor beneficia nu numai oamenii de afaceri. Există doctori chirurgi de exemplu, specializați în diferite domenii, care au nevoie să se deplaseze dintr-un oraș în altul pentru anumite proceduri medicale speciale. De asemenea, pot exista cazuri de urgențe medicale care pot fi rezolvate mai bine în diferite orașe ale României. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim și la turism, o astfel de companie putând da un impuls serios acestui domeniu economic”

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`