O familie de români, formată din patru persoane, se numără printre victimele accidentului de autocar produs în apropiere de Veneţia. Aurora și Georgiana, două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl Mircea, în vârstă de 45 de ani, nu au avut nicio şansă să scape cu viaţă.
Ministerul Afacerilor Externe a venit cu explicaţii, după ce iniţial a anunţat că printre victime nu sunt răniţi. Iar ambasada României la Roma a anunţat că va acorda sprijin în vederea repatrierii, dar şi pentru eliberarea certificatelor de deces ale celor patru români morţi.
Ziarele din Italia au publicat primele imagini cu scena accidentului. Un video preluat de pe camerele de supraveghere ale orașului arată cum autobuzul, aflat pe pod, încetinește din cauza aglomerației din trafic, iar apoi, fără nicio explicație, șoferul virează brusc dreapta și cade de la 15 metri peste liniile de cale ferată.
În total, accidentul s-a soldat cu 21 de persoane decedate.