Kelemen Hunor, despre pachetul fiscal: Nu sunt de acord să mărești taxele când ești în criză. Trebuie să le reduci / Nu înțeleg care va fi impactul bugetar, nu am aflat de la nimeni

Kelemen Hunor, despre pachetul fiscal: Nu sunt de acord să mărești taxele când ești în criză. Trebuie să le reduci / Nu înțeleg care va fi impactul bugetar, nu am aflat de la nimeni
Kelemen Hunor, președintele UDMR. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul Kelemen Hunor, liderul UDMR, susține că nu este de acord cu majorarea taxelor în perioadă de „criză”, perioadă în care acestea ar trebui reduse, inclusiv taxa pe muncă, pentru stimularea economiei, transmite G4Media.ro.

Ce a spus Kelemen Hunor (UDMR) despre pachetul fiscal al Guvernului

Liderul UDMR s-a arătat de părere că, în vremuri de criză, taxele ar trebui reduse.

„Eu nu sunt de acord să măreşti taxele când eşti în criză. Când eşti în criză, trebuie să reduci taxele, inclusiv taxa pe muncă, să stimulezi economia. Deci, aici avem o viziune total diferită faţă de ceea ce s-a întâmplat în proiectul legii (legea privind măsurile fiscal, n.r.). Dacă mă uit la economiile mari, care în perioada de criză merg cu măsuri de a reduce taxele, văd că ei reuşesc să depăşească criza mult mai repede decât acele economii care cresc taxele”, a declarat Kelemen Hunor, miercuri, la Europa FM.

Pe de altă parte, el a spus că este de acord cu unele dintre măsurile din pachetul fiscal, oferind drept exemplu taxa de solidaritate.

„Nu ştiu de ce n-au apărut instituţiile financiare nebancare când e vorba de taxa de solidaritate, fiindcă acolo, într-adevăr, sunt extrem de mulţi bani, ei fac cămătărie legală, deci dobânzile acolo sunt foarte, foarte mari, plăteşti săptămânal, acolo există profit. De exemplu, au scăpat. Băncile au intrat, companiile mari au intrat, IFN-urile (instituţiile financiare nebancare-n.red.), nu, deşi eu nu înţeleg de ce”, a continuat deputatul.

Kelemen Hunor spune că nu a aflat de la nimeni care va fi impactul bugetar al măsurilor.

„Eu nu înţeleg care va fi impactul bugetar, fiindcă acest lucru nu l-am aflat de la nimeni. Dacă marea majoritate a măsurilor vor intra în vigoare după 1 ianuarie, o parte în octombrie sau în noiembrie, după ce Curtea Constituţională va da un verdict, nu ştiu care va fi impactul. Eu văd o cifră, astăzi suntem pe 4 octombrie. Eu aş vrea să văd cifrele din septembrie, fiindcă dacă este adevărat ceea ce se aude, că cifrele din septembrie sunt dezastruoase, la veniturile bugetare vorbesc, sunt în minus cu 7,5 miliarde de lei faţă de cele prognozate. Asta înseamnă că minus 15% faţă de ceea ce era prognozat. Asta înseamnă o sumă uriaşă”, a adăugat liderul UDMR.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine