Fostul președinte al PNL, senatorul Florin Cîțu, a sugerat că actuala conducere a partidului virează formațiunea spre stânga spectrului politic. „Liberalii eliberează un loc mare pe dreapta pentru cine vrea să preia acel loc”, a declarat fostul premier, miercuri, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu.
Întrebat despre aparenta intenție a conducerii PNL de a face un proiect comun cu PSD, Florin Cîțu a explicat: „Liberalii eliberează un loc mare pe dreapta pentru cine vrea să preia acel loc de dreapta (…). Deja vedem că a fost luată o parte din loc, a fost luat de AUR pe partea dreaptă. AUR de fapt a intrat în Parlament ca extremă stângă și acum e pe dreapta, unde e loc acolo, a rămas loc acolo”.
„Sunt sigur că e nevoie de o construcție pe dreapta. România este o țară de dreapta. Oricum am da-o, este o țară de dreapta. Președintele României după Iliescu a fost doar de dreapta, sunt 20 de ani de Președintele României de dreapta, deci este clar, românii votează cel mai mult Președinția României și votează Președinte de dreapta (…), dar trebuie să fie și partidele de dreapta mai unite și mai clare”, a adăugat fostul președinte al PNL.
Întrebat dacă e de părere că ar fi un dezastru pentru PNL să meargă la alegeri pe liste comune cu PSD, el a răspuns: „Nu ai cum să mai ții o retorică de dreapta. Care o să fie argumentele? Eu sper că nu trece la CCR, în primul rând, acest pachet criminal al lui Ciolacu, dar oricum ai crescut taxele în 2022, vii acum cu altă creștere de taxe, e complicat să mai ai o retorică de dreapta credibilă”.
„Ai putea să faci asta dacă pleci acum de la guvernare și începi în Parlamentul României, prin negocieri, să întorci tot ce a făcut rău Marcel Ciolacu. Atunci ai putea să îți recâștigi credibilitatea față de români – și asta ar trebui să facem acum. Românii ne-au votat în Parlamentul României cu un discurs nu anti-PSD, (ci) anti-socialism. Bine, PSD era cel care venea cu socialism. Discurs anti-socialism, anti-taxe, anti-intervenționism, tot acest discurs”, a mai declarat Florin Cîțu.