PSD: Vei putea să îți cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi. Nu îți ia nimeni cash-ul din buzunar. Este o temă falsă!

PSD: Vei putea să îți cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi. Nu îți ia nimeni cash-ul din buzunar. Este o temă falsă!
Foto: Inquam Photos / George Călin

Partidul Social Democrat a oferit o serie de precizări despre măsurile care limitează folosirea banilor în numerar, amintind că „noile reglementări nu sunt încă în vigoare” deoarece „legea este acum contestată la Curtea Constituțională de către impostorii de la USR care se opun reformei statului și combaterii evaziunii fiscale”.

„Toată discuția despre cash este o temă falsă”, susține PSD

Social-democrații au oferit detalii despre reglementările referitoare la folosirea banilor în numerar.

„Vei putea să îți cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi. Adică o limită zilnică cu mult peste salariul mediu net LUNAR pe economie!

Dacă ești persoană fizică vei putea face în continuare plăți la orice magazin de până la 5.000 de lei pe zi!

DOAR dacă ești operator economic, PFA sau orice altă categorie autorizată, care emite facturi, atunci va trebui să limitezi plățile cash către alt agent economic la cel mult 1.000 de lei pe zi, respectiv 2.000 de lei pe zi în magazinele cash&carry!

În concluzie, NU te controlează nimeni! NU îți ia nimeni cash-ul din buzunar! Toată discuția despre cash este o temă falsă! Singurii care vor avea de suferit vor fi evazioniștii, nu oamenii obișnuiți! Și încă ceva: legea este acum contestată la Curtea Constituțională de către impostorii de la USR care se opun reformei statului și combaterii evaziunii fiscale. Deci noile reglementări nu sunt încă în vigoare!”, au scris reprezentanții PSD, marți, într-o postare pe Facebook.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`