Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat într-un comunicat de presă că, începând cu data de 16 octombrie, proprietarii de mașini istorice vor trebui să plătească tariful pentru utilizarea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale, fiind impusă astfel obligativitatea achiziționării rovinietei pentru această categorie de vehicule.
„Începând cu data de 16.10.2023, zi până la care CNAIR va finaliza procesul de prelucrare a datelor privind vehiculele istorice care au fost înscrise în baza de date a Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei cu vehicule exceptate, în vederea eliminării din aceasta, utilizatorii vehiculelor istorice au obligaţia de a achita tariful de utilizare şi tariful de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România”, precizează sursa citată, potrivit Digi24.ro.
Reprezentanții CNAIR au decis să oprească exceptarea vehiculelor istorice de la plata rovinietei și tarifului de trecere pe drumurile naționale din România. Această decizie este în conformitate cu Legea nr. 226/2023 și anulează excepția stabilită anterior prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 424/2002.
Conform unei ordonanțe adoptate în anul 2011, vehiculele considerate a fi de natură istorică sunt acelea pentru care a trecut cel puțin o perioadă de 30 de ani de la încetarea producției acelui tip specific de vehicul (având aceeași configurație de caroserie și același tip de motor). Aceste vehicule pot fi originale, restaurate sau reconstruite, iar proprietarii lor trebuie să obțină un certificat de vehicul istoric emis de către organizații autorizate în conformitate cu reglementările aplicabile.