Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare cu executare, la 7 luni și 10 zile, după ce a fost prins conducând fără permis și va trebui să se predea Penitenciarului Rahova.
Cei de la Dinamo au fost șocați când au aflat vestea, iar Andrei Nicolescu nu a mai auzit cuvinte când a auzit cele întâmplate. El consideră că Lupu ar fi meritat o pedeapsă mai ușoară, conform Playsport.
„E un moment foarte greu în viața lui. Din ce am înțeles, a condus fără carnet din cauza unor probleme medicale. Eu cred că se puteau aplica toate circumstanțele atenuante în identificarea pedepsei.
Cred că pedeapsa putea fi individualizată spre minimul ei. E un subiect delicat de comentat. Noi, în România, suntem cumva obișnuiți să ne dorim să moară capra vecinului”, a spus Andrei Nicolăescu.
Dani Coman, președintele de la Hermannstadt a declarat că avea potențialul de a avea un viitor mai bun.
„Am auzit și eu, îmi pare foarte rău pentru el. A fost un mare talent, putea ajunge mult mai sus decât a ajuns. Sunt convins că se va descurca, îi doresc să iasă cât mai repede și să nu mai repete greșelile pe care le-a făcut”, a spus și Coman.
Directorul executiv de la FCU Craiova, Marcel Pușcaș a transmis că nu este o pedeapsă chiar atât de aspră.
„Nu am știut. Îmi pare foarte, foarte rău. E neplăcut. Era recidivist? A mai avut o pedeapsă cu suspendare. Înseamnă că a greșit și el, pentru că avea condamnare cu suspendare și a comis diverse fapte.
Dar șapte luni nu înseamnă foarte mult. Am înțeles că și Ilie Năstase are o problemă, se mai întâmplă. Și alți mari sportivi au trecut prin așa ceva”, a menționat Pușcaș.