Danuț Lupu a început să plângă, în direct, când vorbea despre condamnarea la închisoare. Când va reveni în țară și cât va sta efectiv în spatele gratiilor

Danuț Lupu a început să plângă, în direct, când vorbea despre condamnarea la închisoare. Când va reveni în țară și cât va sta efectiv în spatele gratiilor
Sursa foto: Hepta.ro / SportPictures / Sportpictures

Dănuț Lupu a oferit o primă reacție după condamnarea la închisoare, pentru Fanatik, și a început să plângă în timp ce vorbea despre pedeapsa primită.

Danuț Lupu a început să plângă, în direct

Fostul mare fotbalist, care a fost dat în urmărire între timp, este plecat din țară și susține că va reveni în țară abia în weekend, potrivit Digisport.ro.

„Dă un exemplu care chiar a făcut ceva. Da? Eu cred că putea foarte ușor…stau și mă gândesc altfel. Statul român cheltuie mai mulți bani cu tine, 4 luni, decât dacă îmi dădeau amendă penală. 4 luni sunt, toată lumea face o treime. O să fac undeva pe la 3 luni și jumătate – 4 luni. Legea așa spune, o treime. Nu cred că am o faptă în care să zici că am făcut cine știe ce. Cam așa ceva, cât timp te condamnă, nu ești pericol public.

Duminică, mă vor lua de la aeroport. Cred că din momentul în care s-a dat sentința, ai 8 ore sau 6 ore să te predai. Mă duc la frontieră și predau pașaportul. Eu am avut o vorbă: nici la dușmani nu le doresc să ajungă la pușcărie! Nu-mi fac probleme pentru mine, îmi fac probleme pentru familie. O să o las pe soție să plece înainte și eu o să vin ultimul în țară.

Sunt cam singurul fotbalist din generația mea care am rămas însurat cu prima soție. Din nefericire pentru ea, pe 5 octombrie e ziua ei de naștere. De aia am și ales să mă întorc sâmbătă sau duminică. Câteodată și oamenii mari mai plâng. (n.r. plânge).

Nu prea am răspuns la telefon. Am primit foarte multe mesaje, le mulțumesc tuturor celor care mă încurajează (n.r. plânge și își găsește cu greu cuvintele)”, a declarat Dănuț Lupu pentru Fanatik.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`