Finanțatorul Stelei, Gigi Becali a anunțat că Ciprian Marica va semna un contract cu echipa campioană, acesta precizând că cel care l-a convins să-i propună lui Marica să vină la echipa sa a fost Mircea Sandu, informează Gazeta Sporturilor.
„M-am consultat cu foarte mulți oameni. M-am consultat și cu Mircea Sandu și mi-a spus că în maximum o lună jumate-două Marica revine la forma maximă. Voi știți că Marica a fost visul meu, dar pînă acum nu mi-l permiteam”, a spus Gigi Becali la Digisport.
Becali a vorbit despre salariul pe care îl va primi internaționalul român și afirmă că acesta poate ajunge la suma pe care ar fi câștigat-o în Germania.
„E o combinație între suma pe care o vrea el și termenul din contract. Eu i-aș da pretențiile lui, dar aș vrea să semneze pe doi ani pentru a putea lua bani pe el. Eu discutasem cu el la munte și i-am spus că poate pleca oricînd, dar a cerut mai mulți bani. I-am spus să se gîndească la următorul lucru: dacă vom intra în Ligă îi pot dubla salariul și poate cîștiga la Steaua cît lua în Germania la Stuttgart. I-am zis că va deveni idol în România. Suporterii Stelei au o sete de fotbal. I-am transmis că va fi oprit la semafor să dea autografe. Steliștii îi vor pupa mîinile”, a mai spus finanțatorul Stelei.
Pe durata contractului său cu Stuttgart, Ciprian Marica a avut un salariu de două milioane de euro, iar în ultimul sezon petrecut la echipa nemțească a acceptat diminuarea sa cu jumătate de milion de euro.