Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Oamenii care sunt veseli în această zi vor fi fericiți tot anul (VIDEO)

Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Oamenii care sunt veseli în această zi vor fi fericiți tot anul (VIDEO)
Foto: necenzuratmm.ro

Aproximativ două milioane de români îşi sărbătoresc joi ziua onomastică, de sfântul Ioan Botezătorul. Această zi este marcată de o serie de tradiţii şi obiceiuri.

Se spune că cine nu va fi vesel azi va fi trist tot anul. De asemenea, Sfântul Ion este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roagă acestuia pentru a naște copii sănătoși.

Atât la sate, cât şi la oraşe, credincioşii păstrează o serie de tradiţii şi obiceiuri. Astăzi se bea doar vin alb, iar femeile aduc la biserică pâine, colaci, cozonaci. Preoţii sfinţesc vinul şi se împart pachete cu mâncare celor nevoiaşi şi celor care poartă numele de Ioan, informează B1TV.

În Transilvania şi în Bucovina există tradiţia numită „Udatul Ionilor”. La porţile caselor sărbătoriţilor se pune un brad împodobit. În Transilvania, bărbații care poartă numele de Ion sunt purtaţi cu mare alai prin sat, până la râu, unde sunt botezaţi, adică stropiţi cu apă.

Un alt obicei vechi spune că de Sfântul Ioan trebuie să ne stropim cu aghiasmă pe faţă, pentru a fi feriţi de boli tot anul. O alta vorbă din bătrâni spune că după această zi se „botează” gerul, adică începe să se facă mai cald.

Sfântul Ioan este cel care L-a botezat pe Fiul lui Dumnezeu şi, totodată, este ultimul profet de seamă din Vechiul Testament ce face trecerea spre etapa Noului Testament.

Credincioșii sărbătoresc pe Sf. Ioan Botezătorul

#DIRECT_ONE_sz5f7r#

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare