Șase tineri au fost prinși drogați de polițiști la un after-party lângă un club din București. Ce au găsit polițiștii în mașină

Șase tineri au fost prinși drogați de polițiști la un after-party lângă un club din București. Ce au găsit polițiștii în mașină

La un after-party din Capitală, din Sectorul 5, polițiștii au descoperit, duminică dimineața, șase tineri drogați, pe care i-a percheziționat.

Ce au găsit polițiștii în mașină

În portbagajul mașinii, oamenii legi au găsit 80 de tuburi cu „funny gas”, 14 țigarete vape cu droguri și mai multe pastile. Aceștia au găsit și sume mari de bani, 5.400 de lei și 200 de euro, care nu putea fi justificați, scrie G4media.

„La data de 1 octombrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 18 Poliţie au depistat şase persoane, în timp ce aveau asupra lor mai multe substanţe, susceptibile a fi droguri.

La data menţionată, în jurul orei 9.45, politişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat, în apropierea unui club în care se desfăşura un eveniment de tip «after-party», pe o stradă din Sectorul 5, un autovehicul staţionat, în care se aflau patru persoane, iar alte două persoane se aflau în exterior, al căror comportament afişat le-a atras atenţia”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.

Persoanele au fost conduse la audieri

Tinerii, cu vârste cuprinse între 20 și 37 de ani, au fost reținute și duse la audieri în vedere luării deceziilor legale ce se impun.
Substanțele pe care polițiștii le-au găsit asupra lor au fost ridicate și vor fi preluate de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`