Simona Halep a fost suspendată patru ani din cauza unei încălcări a codului antidoping, legată de roxadustat și pașaportul biologic. Suspendarea este rezultatul a două încălcări separate, dar pedepsele au fost contopite într-una singură.
Sportiva Simona Halep a hotărât să dea în judecată firma canadiană producătoare de supliment contaminat și cere despăgubiri în valoare de aproximativ zece milioane de dolari. Avocatul ei a declarat că acest proces de despăgubiri ar putea afecta grav afacerea canadienilor.
„Firma a venit ca martor adus de ITIA. De la început, depozițiile lor au fost în linie cu ITIA, cu acuzarea din caz. Ce să spună? Adevărul e însă acela că ei au o mare problemă și o să aibă în continuare. Cum să livrezi un supliment contaminat și să susții că nu e contaminat. Probabil că acesta va fi finalul lor în această afacere”, a declarat avocatul jucătoarei de tenis, Bogdan Stoica, pentru gsp.ro, ciatat de Romaniatv.
Avocatul Simonei a dezvăluit că suplimentul pe care sportiva l-a acuzat pentru contaminare i-a fost livrat la hotel înainte de US Open.
„Există discuții pe Whatsapp și pe alte mijloace ale celor de la Academie cu un un om de la distribuția firmei canadiene. Trei produse, printre care și colagenul, au fost livrate din Canada la hotelul de la New York unde stătea Simona. Celelalte două produse, un electrolit și o proteină, nu au fost contaminate. Înțelegem că au fost produse în altă fabrică”, a adăugat Bogdan Stoica.