Într-un interviu acordat publicației Spotmedia, Andrei Pleșu, fost ministru al culturii, scriitor și eseist, exprimă dezamăgire față de starea actuală a sistemului educațional din România.
„Când văd acum cum arată profesorii și elevii din multe licee, nu mă mai mir că lucrurile merg cum merg“, spune scriitorul.
Într-un interviu publicat vineri, 29 septembrie, de Magda Grădinaru, Andrei Pleșu discută despre dilema de a scrie pentru un public larg sau unul elitist, explorează diverse tipuri de cultură și vorbește despre decizia sa de a se retrage din a mai aborda subiecte actuale în cariera sa.
Discuția s-a desfășurat pe baza a două cărți recent reeditate de către Editura Humanitas, acestea fiind „Capodopere în Dialog” și „Ochiul și Lucrurile”.
„Eu am făcut un liceu din București care a fost, din punctul meu de vedere, formidabil, liceul Spiru Haret, care avea profesori de nivel universitar […] Când văd acum cum arată profesorii și elevii din multe licee, nu mă mai mir că lucrurile merg cum merg. Există o tendință de menajare bezmetică a elevului, în așa fel încât el să n-aibă nicio obligație și nicio aspirație. Să stea cuminte acolo și să facă ce vrea el, fiindcă așa se formează un om cu adevărat independent. Nu trebuie să învețe, să știe, să ajungă la competențe.
Andrei Pleșu explică diferențele dintre generații, afirmând că „Acum, tendința tineretului nu mai e una de căutare a unui model, este mai curând una de contestare”. Tânăra generație nu mai caută un „maestru”, un model de învățare așa cum filozoful îl căuta în formarea sa.
„Există o vigoare și o autonomie de generație, care nu mai lasă loc pentru imitarea unor modele, ci mai curând pentru distanțare, pentru autonomie personală. Nu cred că este un episod fericit, dar asta este istoria și poate va duce și asta la o noutate”, explică acesta în interviul pentru Spotmedia.
Andrei Pleșu nu se limitează doar la contextul național atunci când vine vorba despre preocuparea pentru binele elevilor: „Este și o tendință globală, un ministru finlandez a spus că trebuie să facem o reformă, în așa fel încât copiii să meargă la școală ca să se joace, să nu mai meargă crispați ca să ia note și să aibă concurență. Trebuie să meargă așa cum se duc la joacă. L-am întrebat pe cel care-mi explica asta: și atunci când vor să se joace, unde se mai duc?”.