Deşi n-au semnat alături de parlamentarii AUR moțiunea de cenzură, cei de la USR pregătesc o contestaţie la Curtea Constituţională, în speranţa că vor anula sau măcar vor întârzia implementarea pachetului de reformă fiscală.
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat, într-o conferință de presă, în urmă cu o săptămână, că partidul va sesiza CCR în privința proiectului Guvernului PSD-PNL de creștere a taxelor.
„Proiectul de lege recent publicat, legea creșterii taxelor, nu este doar o lovitură pentru economia românească, ci un adevărat asasinat. Acest act împinge la faliment firmele românești și îi împinge pe antreprenori în subteran”, a spus Cătălin Drulă, în 22 septembrie.
Cătălin Drulă a subliniat că „nu ar fi fost posibil acest atac asupra economiei românești fără trădarea președintelui Iohannis și a PNL. PSD, care a demonstrat în repetate rânduri că îi urăște pe antreprenori, nu ar fi putut face asta singuri, cu 30% în Parlament. A fost necesară o complicitate mai mare și aceasta a venit din partea președintelui și a PNL”.
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscal-bugetare, pentru care Guvernul ar urma să îşi asume răspunderea în Parlament. Impactul creşterilor de taxe din proiectul oficial publicat de Ministerul de Finanţe este 0 în 2023 şi modificările fiscale ar urma să producă bani în plus la buget începând cu 2024, potrivit expunerii de motive a proiectului în cauză.