Emil Boc i-a cinstit cu bere pe muncitorii care au lucrat la centura ocolitoare a municipiului Cluj

Emil Boc i-a cinstit cu bere pe muncitorii care au lucrat la centura ocolitoare a municipiului Cluj

Centura ocolitoare a municipiului Cluj a fost, în sfârşit, finalizată parţial şi redată traficului. La inaugurarea ei a participat  premierul Emil Boc, însoţit de ministrul Transporturilor Anca Boagiu.

Inspecţia de onoare a fost făcută de primul ministru, la volanul unei Dacii Duster.

Pentru că, Emil Boc le-a promis muncitorilor o ladă de bere dacă vor finaliza centura înainte de începutul lunii noiembrie, şeful Executivului a mers pe şantier să-si ducă la îndeplinire promisiunea.

Am spus că dau o bere! M-am ţinut de cuvânt! (…) V-aţi ţinut de cuvânt, oameni buni, mă ţin şi eu de cuvânt! Prima bere se sparge aici! Şi asta la fel! Şi eu m-am ţinut de cuvânt, pentru voi…da nu în timpul serviciului, după serviciu. Mulţam fain, încă o dată. Doamne ajută!”, a spus Emil Boc.

După ce şi-a onorat promisiunea, Boc a plecat în inspecția centurii la volanul unei Dacii Duster. Ajuns la celălalt capăt, premierul a fost mulțumit, în mare parte, de calitatea drumului.

”Un vis al clujenilor devine definitiv realitate. Nu vom mai avea tiruri care să blocheze Calea Turzii, nu vom mai avea tiruri care să omoare oamenii pe centrul Clujului sau aproape de centrul Clujului”, a spus premierul.

„Ceea ce se întâmplă astăzi clujenilor face parte din strategia de degrevare a orașelor municipii de traficul greu” a spus Anca Boagiu.

Cei 24 de km ai centurii Vâlcele-Apahida din partea de est a municipiului au fost deja deschiși traficului.

Varianta ocolitoare, care are un cost de peste 158 de milioane de euro, nu este finalizată în totalitate, constructorii urmând să lucreze la aceasta până în vara lui 2012.

Emil Boc a inaugurat centura ocolitoare Vâlcele-Apahida

Embed: " />

Urmăriți B1TV.ro și pe
`