Samvel Șahramanian, președintele Republicii separatiste Nagorno-Karabah, a semnat joi, 28 septembrie, un decret în ceea ce privește acțiunile care decurg după ce, în urmă cu șapte zile, armata Azerbaidjanului a înfrânt forțele armene, relatează Interfax.
„Se dizolvă toate instituțiile și organizațiile de stat aflate în subordinea departamentală până la 1 ianuarie 2024, iar Republica Nagorno-Karabah (Arțah) încetează să mai existe”, se arată în decretul care va intra în vigoare imediat după publicarea acestuia.
După ce decretul va intra în vigoare, populația din republica separatistă Nagorno-Karabah, chiar și cea din afara acesteia, vor avea ordin să se familiarizeze cu condițiile de reintegrare prezentate de Azerbaidjan. Ulterior, aceștia vor putea lua decizia de a rămâne sau nu în acea regiune.
Ministerul Apărării Azerbaidjanului a transmis pe 20 septembrie că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește suspendarea ostilității din Nagorno-Kabarah.
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a anunțat ulterior restabilirea suveranității sale.
După lungi negocieri între Azerbaidjan și reprezentanții din Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul a promis că va asigura ieșirea din Karabah a armenilor care vor depune armele.
De la începutul atacurilor asupra regiunii separatiste, aproape un sfert din populația Nagorno-Karabah a fugit din Armenia.