Dan Voiculescu și Dinel Staicu au fost cei mai inspirați în închisoare. Ei au scris zece lucrări științifice de când se află după gratii. Lista completă a pușcăriașilor scriitori

Dan Voiculescu și Dinel Staicu au fost cei mai inspirați în închisoare. Ei au scris zece lucrări științifice de când se află după gratii. Lista completă a pușcăriașilor scriitori
Foto: digi24.ro

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a dat publicității o listă cu titlurile lucrărilor științifice publicate de deţinuţi în perioada 2013 – 2015. Printre numele importante se numără Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Copos, Gigi Becali şi Cătălin Voicu.

Lista completă poate fi accesată AICI.

Astfel, Dan Voiculescu a scris zece cărți în mai puțin de un an și jumătate de când se află în spatele gratiilor: „Omenirea, încotro?”, „Dezvoltarea economică durabilă”, „A patra cale”, „Efecte de antrenare a investiţiilor străine în economia românească 1990-2014”, „Economia românească”, „Investiţii străine directe – vector al dezvoltării economice”, „Managementul riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor europene”, „Clasa de mijloc – teoria şi practica antreprenorială”, „Consideraţii asupra teoriei lui Maslow – Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale” şi „Teoria valorii – Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale”.

Asemenea lui Voiculescu, Dinel Staicu a scris tot zece cărți într-un an și trei luni: „Reforma bancară şi fiscală”, „Creditul social fiscalizat”, „Piaţa de capital fiscalizat”, „Foreign policy”, „Raportul de cauzalitate dintre creditare şi criza economico-financiară”, „Ascensiunea şi prăbuşirea băncilor în contextul globalizării”, „Noul bon fiscal – etalon”, „Barterul fiscal”, „Economia fiscală de piaţă”, „Economie şi idei fiscale de autodefinire a epocii moderne”.

La rândul său, Ioan Niculae a scris cinci cărți: „Bioetanolul, combustibilul viitorului”, „Biodieselul motorina ecologică”, „Valorificarea energetică a biomasei”, „Orientări moderne în producţia vegetală”, „Tehnologii moderne de producere a utilizare a alcoolului metilic”. De precizat este că acesta este închis din aprilie 2015 și a terminat cele cinci cărți până la finele lunii august.

Fostul senator Cătălin Voicu este și el autorul a șase lucrări: „Ordinea publică în statul de drept”, „Respectarea dreptului omului în procesul penal”, „Securitatea naţională concept constituţional şi legal”, „Examinarea doctrinei şi jurisprudenţei privind apărarea securităţii naţionale”, „Prevenirea actelor de terorism şi protecţia libertăţilor publice” şi „Îndreptar de drept constituţional”.

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon semnează şi el trei cărţi din detenţie: „Consideraţii privind comerţul exterior al României în a doua jumătate a sec. XX”, „Principii europene în administraţia publică” şi „Politica comercială a României ca ţară membră a Uniunii Europene”.

Dan Diaconescu a scris şi el cinci cărţi: „Tehnici ştiinţifice de realizare a interviului modern”, „Talk-show-ul”, „Ştirea – concept, evoluţie şi modalităţi ştiinţifice de realizare”, „Televiziunea – Menire socială, dezvoltarea ştiintifică şi comunitară la editura Aius printed”, dar şi „Mecanica ruperii materialelor compozite”.

Sorin Roşca Stănescu a scris trei cărți: „Criza financiară a presei scrise în România”, „Un sfert de secol de presă postcomunistă” şi „Analiza vieţii politice în România”.

Miron Mitrea a scris „Amintiri… Subiective. Moment de istorie imediată” şi „Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”, Relu Fenechiu semnează „Itinerarii duhovniceşti în judeţul Iaşi” şi „Ingineria avanasată soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de nord-est”, fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy are în portofoliu „Un oraş de pe Mureş – drumuri prin timp”, „Managementul campaniei electorale” şi „Uniunea Europeana în era digitală – opţiuni şi proiecte”, iar fostul ministru al Economiei Ioan Codruţ Şereş a tratat „Contractul colectiv de muncă – aspecte practice”.

Gigi Becali a scris cinci cărţi în cei aproape doi ani în care a stat după gratii: „Muntele Atos, patria ortodoxiei”, „Steaua şi Becali”, „Becali şi politica. Începuturile”, „Iubirea milostivă şi mântuitoare”, „Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României”.

La rândul său, și Mihai Stoica a semnat patru lucrări: „Ultimii 11 ani. Participarea echipelor româneşti de club în competiţiile continentale 2004-2015”, „Competiţia”, „FIFA world cup – Brazilia. Statistici. Analize. Concluzii” şi „Uefa Europa League. În căutarea identităţii”.

Asemenea lui Stoica, și Gheorghe Popescu a scris patru cărți: „Fotbal pentru viitori fotbalişti profesionişti”, „Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar”, „Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară”, „Personalitatea sportivului, condiţie obligatorie pentru succesul în sport”.

Mai harnic pare să fi fost George Copos care a scris cinci cărți: „Alianţe matrimoniale în politica ale principilor români din Ţara Românească şi Moldova”, „Turismul ca vector de interculturalitate”, „Franciza vs. management în industria hotelieră”, „Tăşnadul medieval” şi „Turismul european durabil şi provocările lui”.

Gheorghe Nețoiu a scris „Finanţarea agriculturii româneşti înainte şi după aderarea României la Uniunea Europeană”, „Evoluţia exploataţiilor agricole în România între riscuri şi performanţe economice”, „Economia agricolă a Olteniei – prezent şi viitor” şi „Performanţe economice în creşterea bovinelor şi ovinelor în România”.

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a semnat trei lucrări: Consideraţii privind comerţul exterior al României în a doua jumătate a sec. XX”, „Principii europene în administraţia publică” şi „Politica comercială a României ca ţară membră a Uniunii Europene”.

Fostul prefect de Iaşi Radu Prisăcaru a scris și el după gratii două cărţi: „Limba Engleză pentru infirmieri – English for cares” şi „Internet marketing în 10 paşi – comunicare şi promovare online”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”