Guvernul dă dovadă de heirupism, fără o predictibilitate și fără o analiză a consecințelor măsurilor fiscale, a declarat președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, marți, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.
Liderul sindical a acuzat Guvernul de „heirupism”.
„Primul lucru, tocmai datorită că se merge pe repede înainte, este heirupismul de care dă dovadă, fără o predictibilitate și fără o analiză a consecințelor măsurilor respective. Al doilea lucru este incoerența pe care o constatăm în actul normativ respectiv”, a declarat Bogdan Hossu.
„E adevărat că acum am înțeles că pe ultima sută de metri au mai fost modificări în structura sa, dar în esență, conform discuțiilor în Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (…), cele trei direcții ale actului normativ sunt modificările Codului Fiscal, care ar trebui să aducă 25 de miliarde de lei, începând după 1 ianuarie 2024, reforma în domeniul administrației și mai ales creșterea taxelor pe anumite componente ale lucrătorilor, care să fie aplicată imediat, de la 1 octombrie, și care ar aduce până la sfârșitul anului 10 miliarde, iar reforma, hai să spunem, în combaterea evaziunii fiscale, aplicată tot de la 1 octombrie acest an, până la sfârșitului anului ar aduce încă 5 miliarde”, a continuat el.
„Pe de o parte, asta înseamnă că până la sfârșitul anului din măsurile respective vor fi aduse la bugetul statului 15 miliarde, iar în același timp Guvernul spune că trebuie să acopere până la sfârșitul anului 30 de miliarde, deci prima discrepanță”, a adăugat Bogdan Hossu.
„A doua discrepanță este, hai să spunem, repartizarea efortului pe diferitele structuri ale societății în ansamblu, deci putem înțelege că e o situație de criză, dar în același timp noi înțelegem că toată lumea trebuie să suporte acest efort distribuit cât de cât echilibrat. Deci se taie anumite facilități la anumite sectoare de activitate, cum e IT-ul, agricultura, construcțiile, dar în același timp majorările de 25% pentru parlamentari făcute în februarie nu se elimină, cum nu se elimină nici anumite contribuții, care sunt de fapt facilități pentru anumite categorii, cum e faptul că avocații și notarii nu plătesc contribuții de asigurări sociale”, a mai spus președintele Cartel Alfa.