Cursuri speciale pentru copiii care se reîntorc la școală în România din străinătate. „E alt stil de viață, alt sistem”

Cursuri speciale pentru copiii care se reîntorc la școală în România din străinătate. „E alt stil de viață, alt sistem”
Sursa foto: Freepik

Elevii care în ultimii doi an nu au fost la școală în România și se întorc înapoi în țară vor putea urma cursuri de limbă, cultură și civilizație națională pentru a se putea integra.

Unde se pot depune cererile

Cererile de înscriere se pot depune la Inspectoratul Școlar Județean. Cursurile sunt predate de profesorii de limba și literatura română, conform Adevărul.

Elevul va face 75 de ore, câte două pe săptămână. Grupele de acomodare se constituie pe nivel de învățământ, primar, gimnazial și liceal, iar acest grupe trebuie să aibă cel puțin opt elevi și maxim 14.

Cine poate beneficia de cursuri

Cursurile sunt dedicate elevilor care nu au studiat în ultimii doi ani la o școală din România, precum sunt cazurile famiilor plecate în străinătate care se reîntorc în țară. La aceste cursuri pot participa atât copii care au absolvit unele forme de învățământ în România, iar apoi au continuat studiile în altă țară, dar pot participa și cei care nu au studiat niciodată la o școală românească.

„În general, pentru copii orice schimbare este grea. Pe copil dacă l-ai scos din zona lui de confort, din programul lui, din stilul lui de viață, are deja o problemă de acomodare, o putem numi. Pentru că trece prin etape. Întâi e entuziasmul că a venit, și-a schimbat locul, apoi greutățile momentului cărora trebuie să le facă față. Și sunt provocări, pentru că pe lângă limbă – oricât s-ar fi vorbit ea în casă, faptul că nu a fost scris, citit, e o problemă – e un alt stil de viață cu care trebuie să se acomodeze, alt sistem, alți profesori în sine, luați ca atare”, spune psihologul Loredana Stroiuleasa.

Profesorii care vor susține cursurile vor fi plătiți cu ora. Mai mult, orele se pot desfășura atât fizic, hibrid, cât și online.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`