Deputatul Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și purtător de cuvânt al partidului, a comentat și el noul scandal de corupție din PSD, susținând că PSD-iștii fac ce fac dintotdeauna – fură până îi prinde DNA. Moșteanu a ironizat apoi lipsa de reacție a PNL și mai ales a președintelui Klaus Iohannis, care în trecut tuna și fulgera împotriva „PEE – SEE – DEE”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Andreea Moraru, în contextul în care Dumitru Buzatu, baronul PSD de Vaslui, a fost prins de DNA luând o mită de 1,25 milioane de lei. El a fost reținut. Reacție la acest scandal, conducerea social-democraților a votat excluderea sa din partid. Buzatu era de zeci de ani în PSD și conducea Consiliul Județean Vaslui, unul dintre cele mai sărace județe din țară, de mai multe mandate.
„L-au prins probabil că acum a lăsat garda jos și l-au prins crezând că e stăpânul absolut de zeci de ani peste acest județ, că așa se comporta dl Buzatu. E o mică picătură dintr-un mare jaf penelisto-pesedist și, evident, e foarte clar că sunt bani publici.
Aceste șpăgi sunt din banii românilor, din taxele alea pe care statul le-a luat până acum și pe care Marcel Ciolecu vrea să le crească de săptămâna viitoare. Aici sunt banii, aici sunt taxele. 10%, 15%, 5% (din contracte) în buzunarul unor astfel de baroni locali, care tratează județele ca pe propria moșie”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR.
„Eu n-am văzut până acum nicio poziție a celor e la PNL și e de știut că și eu baroni locali cu probleme, cu dosare la DNA, trimiși în judecată pentru corupție. La Iași, primarul PNL Chirica e trimis în judecată, președintele Consiliului Județean Iași e trimis în judecată de DNA tot pentru corupție, Costel Alexe (tot de la PNL). E un jaf generalizat.
Președintele Iohannis – că el e șeful PNL, Ciucă e vremelnic și va fi acolo cât vrea Iohannis – era foarte acid când apăreau știri despre corupția din PSD. Mai țineți minte când spunea ”nu se mai poate cu acest PEE-SEE-DEE!”. Iată că se poate!
Fac PSD-iștii ce făceau dintotdeauna – fură cât pot până-i prinde DNA, iar acum dl Iohannis nu mai zice nimic, că e partener cu cei de la PSD. Mai are să ne zică ”hai să nu vorbim despre asta că e război la graniță și ne trebuie liniște în țară”.
Niște hoți care au furat țara asta și au ținut-o în subdezvoltare și de care o să scăpăm în alegeri”, a mai declarat Ionuț Moșteanu, pentru B1 TV.