Nicușor Dan: „Sper să avem maturitatea, în 2024, să avem un candidat unic de Dreapta la Primăria Capitalei” / Cum funcționează colaborarea cu USR, PMP și PNL (VIDEO)

Nicușor Dan: „Sper să avem maturitatea, în 2024, să avem un candidat unic de Dreapta la Primăria Capitalei” / Cum funcționează colaborarea cu USR, PMP și PNL (VIDEO)
Sursa foto: Nicușor Dan / Facebook

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, vrea să obțină un nou mandat la alegerile de anul viitor, pentru a-și continua proiectele. El speră că partidele de Dreapta, USR, PMP și PNL, vor găsi înțelepciunea de a se alia și de data aceasta, altfel se va repeta episodul din 2016, când Primăria Generală a fost câștigată de candidatul PSD.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV, în condițiile în care liderii PSD și PNL negociază pentru liste comune la alegerile de anul viitor.

Nicușor Dan, despre alegerile din 2024 și alianța necesară între partidele de Dreapta

„Din punct de vedere administratriv, încă de la începutul mandatului, se fac aproape 3 ani, am avut o colaborare foarte bună cu PNL, așa cum am avut și cu PMP și USR. Coaliția a funcționat, am agreat pe proiecte, n-au fost multe scandaluri, ne-am abținut fiecare (zâmbește). Cred că fiecare dintre noi ne-am arătat maturitatea pentru publicul Dreapta care ne-a adus în pozițiile astea de a colabora în chestiuni serioase.

Politic, cred că încă suntem devreme, mai avem un an până la locale. Toate partidele fac sondaje, tatonează.

Eu am speranța că… Noi avem în spate două modele: modelul 2020, de succes, presiunea din partea publicului de Dreapta către partidele de Dreapta pentru candidați unici a funcționat cu succes, și avem modelul 2016, când partidele de Dreapta nu s-au înțeles, au candidat separat și a câștigat PSD, cu consecința pe care am văzut-o cu toții.

Sper să avem maturitatea în 2024 să avem un candidat unic de Dreapta, în condițiile alegerilor într-un singur tur”, a declarat Nicușor Dan.

Acesta a mai precizat că a trimis PNL-ului „raportul de progres” pe cele 10 puncte asupra cărora partidul a cerut informații: „Cred că pe fiecare din aceste lucruri am avut progrese consistente”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`