Proiectul de lege cu noile măsuri fiscale intră în primă lectură în ședința de guvern de miercuri. Pentru aceste măsuri, Executivul PSD – PNL urmează să-și asume răspunderea în Parlament. Premierul Marcel Ciolacu susține că aceste decizii reașază sistemul fiscal pe baze echitabile.
„Acum putem să discutăm în primă lectură acest proiect care propune reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. Vrem să stimulăm munca cinstită și să descurajăm portițele de optimizare fiscală și evaziune.
Propunem o abordare echilibrată cu patru componente: reducerea cheltuielilor statului e prima, creșterea colectării și reducerea evaziunii fiscale, iar elementele-cheie sunt legate de supraimpozitarea luxului, viciului și profitului excesiv și, extrem de important, de asigurarea echității fiscale între contribuabili”, a declarat Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
„Reducerea cheltuielilor statului e principiul de bază. Nu poți cere doar sectorului privat să facă eforturi, trebuie și statul să dea un exemplu. Astfel, reducem masiv funcțiile din aparatul bugetar, tăiem posturi vacante, comasăm și descentraizm instituții, ca să reducem birocrația, și imităm cheltuielile statului inclusiv prin plafonarea sporurilor.
Cu salariu la stat de 8.000 de lei nu poți cere vouchere de vacanță și indemnizație de hrană. Cei cu salarii mici vor privi vouchere cu o valoare chiar mai mare.
În plus, nu poți să mai fii șef la o comapnie de stat cu zeci de consilieri, secretare și bonusuri uriașe și tu să fii pe pierdere”, a continuat premierul.
„Un capitol important îl reprezintă măsurile de reducere a fraudei, evaziunii fiscale. Creștem masiv amenzile și trecem la confiscarea pe scară largă a bunurilor din evaziune. Introducem un instrument nou pentru a vedea trasabilitatea mărfurilor și impozităm cu 70% sumele nejustificate de persoanelr fizice.
Am ținut mult la supraimpzoitarea luxului, a viciului și, mai ales, a profiturilor excesive. Cred că sunt necesare și legitime mai ales acum. Cine are proprietăți scumpe de peste 500.000 de euro sau mașini scumpe e normal să plătească mai mult.
Alcoolul, tutunul, băuturile cu zahăr și, uletrior, jocurile de noroc trebuie taxate mai mult pentru că ptoduc efecte care devin probleme majore de sănătate publică.
Taxăm suplimentar profitul băncilor și venim cu o nouă filosofie în cazul companilor mari, care vor plăti un impozit de minim 1% pe cifra de afaceri. Avem însă grijă ca investițiile acestor mari companii, sume importante, să fie protejare, fiind eliminate din calculul acestui impozit.
Asigurăm echitate între contribuabili prin eliminarea graduală a excepțiilor și privilegiilor fiscale. Acestea sunt estimate la 75 de miliarde, aproape 5% din PIB. Nu putem continua cu acest sistem ciuruit fiscal, care a devenit un paradis fiscal”, a explicat apoi premierul Marcel Ciolacu.
Acesta a mai precizat că salariul minim pe economie va fi majorat de la 3.000 la 3.300 de lei, iar în construcții va crește de la 4.000 la 4.500 de lei.