Suedia se confruntă cu o serie de evenimente violente în urma unui conflict intern din cadrul rețelei de traficanți de droguri Foxtrot. Acesta este condusă de Rawa Majid, cunoscut sub numele de „Vulpea Kurdă”.
De la începutul lunii, 7 oameni au fost uciși, iar situația continuă să escaladeze. Conflictele s-au extins și peste granițele țării, cu un schimb de focuri în Turcia și acțiuni violente în Suedia, relatează publicația suedeză Aftonbladet, citată de Libertatea.ro.
Conflictul din rețeaua „Foxtrot” a dus la împărțirea acesteia în două grupuri rivale. Unul este condus de Rawa Majid, cunoscut și sub numele de „Vulpea Kurdă”, în timp ce celălalt este coordonat de fostul său aghiotant, Ismail Abdo, supranumit „Căpșună”. Lupta pentru controlul asupra rețelei a generat o serie de violențe grave în rândul bandelor și a dus la o creștere a atacurilor și a crimelor în Suedia.
Rawa Majid, liderul rețelei Foxtrot, este căutat în Suedia pentru acuzații de trafic de droguri și conspirație pentru crimă. Cu toate acestea, Majid se află în Turcia, unde a primit cetățenia turcă și își coordonează rețeaua de traficanți de droguri de acolo. Suedia a cerut extrădarea lui, dar Turcia a refuzat.
Hotet från ”kurdiska räven” – Rawa Majid, 36 – i telefon: ”Kommer smälla varenda trapp, skjuta varenda huvud” • Se unika filmenhttps://t.co/fKHRjFtCzu
— Expressen (@Expressen) March 28, 2023
Începând cu luna septembrie, Suedia a fost martora unui val de violențe și crimă legate de conflictul din rețeaua Foxtrot:
În 2022, Suedia a înregistrat un număr semnificativ de explozii și atacuri armate, iar în 2023, violența continuă să se agraveze. Poliția suedeză se confruntă cu provocări semnificative în gestionarea acestei situații, iar numărul victimelor continuă să crească.