Rusia a vândut în Turcia peste 160.000 de tone de cărbune extras din teritoriile pe care le-a ocupat în Ucraina

Rusia a vândut în Turcia peste 160.000 de tone de cărbune extras din teritoriile pe care le-a ocupat în Ucraina
Consumul mondial de cărbune ar putea atinge cel mai mare prag din istorie: de unde vine cea mai mare cerere. Foto: USR Timiș

Peste 160.000 de tone de cărbune, cu o valoare de cel puţin 14,3 milioane de dolari, care a fost extras în teritoriile ucrainene anexate de Rusia, a fost exportat în Turcia, ţară membră NATO, pe parcursul acestui an, potrivit unor date vamale ruseşti analizate de Reuters, transmite Agerpres.

Vânzătorii de cărbune sunt companii înregistrate în Rusia şi în teritoriile ucrainene anexate de Rusia

Conform acestor date, în perioada februarie-iulie 2023, aproximativ 160.400 de tone de cărbune din regiunile Doneţk şi Luhansk au ajuns în Turcia. Trei producători de pe listă au confirmat pentru Reuters că au livrat cărbune provenit din cele două regiuni spre Turcia în perioada menţionată.

Spre deosebire de SUA şi Uniunea Europeană, Turcia nu a restricţionat schimburile comerciale cu Rusia sau cu acele teritorii ale Ucrainei controlate de Moscova.

Datele provenite de la un furnizor de date comerciale, analizate de Reuters, arată că în perioada februarie-iulie 2023 cărbune provenit de la cel puţin 10 producători a ajuns în Turcia.

Această ţară membră NATO a devenit de departe cea mai mare destinaţie de export pentru cărbune din teritoriile ucrainene anexate de Rusia a fost vândut în Turcia, în condiţiile în care aici au ajuns 95% din livrări în perioada februarie-iulie 2023.

Vânzătorii de cărbune sunt companii înregistrate în Rusia şi în teritoriile ucrainene anexate de Rusia, potrivit registrului companiilor ruseşti Spark. De cealaltă parte, cumpărătorii sunt companii înregistrate în Hong Kong, Emiratele Arabe Unite şi jurisdicţii offshore precum Belize şi Insulele Virgine Britanice, arată datele vamale. Pe listă nu se regăsească companii turceşti.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`