Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai frumoase și longevive cupluri din lumea mondenă. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste solidă de peste 13 ani și au împreună trei copii.
De curând, vedeta a dezvăluit ce schimbări vor avea loc în viața lor. Se pare că prezentatoarea nu-și mai încape în piele de fericire și a vrut să le dea vestea tuturor.
Nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o poveste de dragoste. Călătoria lor a început pe platourile de filmare ale unei telenovele încă din 2010 și, în ciuda unor îndoieli inițiale, au reușit să-și mențină relația puternică. Ba mai mult, din rodul iubirii lor s-au născut trei băieți minunați.
Cei doi au luat o decizie foarte importantă, mai exact vor construi o casă la Șușani, locul în care prezentatoarea și-a trăit copilăria. Lucrările au fost deja demarate, ceea ce nu poate fi decât un motiv de bucurie.
„Au intrat buldozerele unde vrem să construim casa de la Șușani. Așadar a început proiectul. A început treaba și sunt foarte fericită. În fiecare seară adorm imaginându-mi cum va fi. Va fi o casă foarte frumoasă, cu obloane din lemn, cu piatră, toată viața am visat la o casă din piatră. Nu va fi foarte mare, dar va avea o terasă foarte mare, casa e cumva poziționată pe un deluleț, care vede un alt deluleț și apusul. Sunt fericită că în sfârșit se întâmplă, mai e puțin”, a mărturisit Adela Popescu pe rețelele de socializare, notează wowbiz.ro.
Vezi această postare pe Instagram
„Nu știam cum vrem să arate casa, sunt o grămadă de modele, și ca stil, dar și ca împărțelă, cu etaj, fără etaj. Sigur că ne-am gândit să o facem într-un stil brâncovenesc, dar mi se pare că e un stil riscant. Ori îl faci cu niște super meșteri, care nu se prea găsesc, ori riști să iasă un kitsch, și nu ne dorim asta. În stil minimalist avem o casă în București. Îmi amintesc o imagine cu o casă de piatră pe care am văzut-o, cumva veselă și cu geamuri mari, dar și cu obloane, din clipa aceea am știut că aia e casa visurilor mele.”, a mai spus vedeta pe InstaStory.