Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Cristian Plută, și alte trei persoane, printre care și managerul Spitalului Colentina, au fost reținute

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Cristian Plută, și alte trei persoane, printre care și managerul Spitalului Colentina, au fost reținute
Foto: Direcția Națională Anticorupție / Facebook

UPDATE // Cristian Plută și alte trei persoane, printre care și managerul Spitalului Colentina, au fost reținute în dosarul de mită de la Administrația Spitalelor București.

Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2023, a inculpaților:

PLUTĂ CRISTIAN, director adjunct al Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită, (două fapte),
– permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

CRISTESCU GEORGE-MIREL, manager al Spitalului Clinic Colentina din București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– delapidare,

Administratorul unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită,

Persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la dare de mită,
– complicitate la dare de mită,
– complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 septembrie 2023, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la permiterea accesului la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Acuzațiile procurorilor DNA

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

1. La data de 19 iunie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de inculpatul Cristescu George Mirel suma de 20.000 euro pentru sprijinul acordat acestuia din urmă să ocupe funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București. Concret, anterior, inculpatul Plută Cristian ar fi formulat către Primăria Municipiului București o propunere care a stat la baza numirii inculpatului Cristescu George Mirel în funcția respectivă. „Negocierile” purtate în contextul de mai sus au fost intermediate de către persoana fizică, reținută în prezenta cauză.

2. În perioada 28 august – 03 septembrie 2023, inculpatul Plută Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit, prin intermediul aceleiași persoane fizice, de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 306.439 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, ce reprezenta un procent de 5% din valoarea facturilor plătite de A.S.S.M.B. în contextul derulării unui acord cadru ce viza execuția unor lucrări de reparații, reabilități și modernizări la unitățile sanitare și imobilele aflate în administrarea Administrației Spitalelor si Serviciilor Medicale București. Acordul respectiv ar fi fost încheiat la data de 04 aprilie 2023 de către A.S.S.M.B. cu o asociere de firme din care făcea parte și societatea comercială administrată de omul de afaceri, iar suma de bani menționată mai sus ar fi fost remisă în scopul plății facturilor la timp și a încheierii ulterioare a unor contracte subsecvente.

3. În luna august 2023, inculpatul Plută Cristian ar fi transmis, prin intermediul celor doi inculpați, persoane fizice, unui om de afaceri, în etapa nepublică a procedurii de achiziție publică, caietul de sarcini pentru „PROIECTUL PRIVAT DE URGENȚĂ TIP P1”, întocmit la nivelul A.S.S.M.B.. Acest demers ar fi avut ca scop favorizarea societății comerciale, administrată de omul de afaceri, în contextul organizării unei licitații publice având obiectul de mai sus.

4. După numirea în funcția de manager al Spitalului Clinic Colentina din București, la data de 23 iunie 2023, inculpatul Cristescu George Mirel ar fi prelungit un abonament telefonic al instituției pe care o conducea (72 de abonamente pentru angajații spitalului) ocazie cu care furnizorul a acordat mai multe puncte de fidelitate, în valoare de 8.200 euro fără TVA. Cu acești bani, inculpatul ar fi achiziționat prin intermediul sistemului de fidelitate trei telefoane mobile și trei ceasuri tip smart, bunuri pe care și le-ar fi însușit.

Cristian Plută, directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) – instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei – și managerul Spitalului Colentina din București, George Cristescu, au fost reținuți de DNA, potrivit surselor citate de Hotnews.ro.

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor Bucureşti și managerul Spitalului Colentina, reținuți

Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Plută că în luna aprilie ar fi primit de la Alexandru Paul Dumitru, reprezentant al SC Palex Construcţii Instalaţii, în mod direct, dar şi prin intermediul lui Silviu Stăncilă, promisiunea unei sume de bani corespunzătoare procentului de 5% din valoarea facturilor plătite de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în baza unui acord cadru încheiat în 4 aprilie între ASSMB şi asocierea Alpha Max Build-Avision Strategy Consulting. Contractul a avut ca obiect „lucrări de reparaţii, reabilitări şi modernizări la unităţile sanitare şi imobilele aflate în administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti”, iar banii ar fi fost promiși pentru plata la timp a facturilor și încheierea de contracte subsecvente, conform unor surse judiciare citate de Agerpres.

În perioada 28 august – 3 septembrie, Cristian Plută ar fi primit de la Alexandru-Paul Dumitru, prin intermediul lui Silviu Stăncilă, suma de 306.439,17 lei, reprezentând 5% din suma de 6.128.783,45 lei – suma totală a facturilor emise în luna august de SC Alpha Max Build.

Potrivit aceloraşi surse, în luna august, Cristian Plută ar fi transmis indirect, prin Silviu Stăncilă şi Cristian Ion, în etapa nepublică a procedurii de achiziţie publică, caietul de sarcini pentru „Proiectul Privat de Urgenţă Tip P1”, întocmit la nivelul ASSMB lui Gheorghe Tomescu, administrator al SC Fire&Rescue Services SRL, pentru ca SC Fire&Rescue Services SRL să fie favorizată pentru câştigarea licitaţiei publice.

Procurorii mai susțin că Plută Cristian, în calitate de director general și ulterior director adjunct al Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, ar fi primit în 19 iunie de la George Mirel Cristescu suma de 20.000 euro pentru că l-a sprijinit pe acesta să devină manager interimar la Spitalul Colentina din București.

DNA a anunțat oficial, printr-un comunicat de presă, că au avut loc percheziții la opt adrese din București și din județul Ilfov – la o instituție publică, la sedii de firme și la domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică și cu numirea unor persoane în funcții de conducere a unor unități spitalicești de pe raza municipiului București”, a transmis DNA.

Cristian Plută a fost denunțat de către directorul general al ASSMB, Oana Sivache.

Oana Gabriela Sivache a fost numită la conducerea instituției subordonate Primăriei București cu sprijinul USR, pentru a înlocui vechea conducere din mandatul Gabrielei Firea. Ulterior, ea a fost menținută în funcție de USR pentru că ar fi denunțat faptele de corupție de la Administrația Spitalelor București și pentru că era parte importantă din anchetă, potrivit surselor citate.

Oana Gabriela Sivache ar fi descoperit o întreagă rețea coruptă la ASSMB, care  ar fi creat un adevărat sistem de șpăgi în valoare de milioane de euro pentru numiri în funcție și pentru achiziții publice.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`