Apple va plăti Italiei o amendă de 318 milioane de euro pentru evaziune fiscală

Apple va plăti Italiei o amendă de 318 milioane de euro pentru evaziune fiscală
Foto: biznews.com

Subsidiara italiană a grupului Apple va plăti 318 milioane de euro, după o serie de investigații din anul 2013, privind fapte de evaziune fiscală, informează BBC, care citează La Repubblica.

Acuzația lansată la adresa Apple Italia a fost aceea că între 2008 – 2013 ar fi transferat aproximativ 880 milioane de euro din profitul realizat în Italia către o subsidiară cu sediul în orașul irlandez Cork. Totul pentru a beneficia de  faptul că în Irlanda taxa pe companii este mai mică.

Prin acest transfer, Apple și-a redus veniturile impozabile din Italia.

În urma investigației s-a descoperit o diferență foarte mare între veniturile Apple din Italia, care depășeau un miliard de euro, și taxele plătite, de 30 milioane de euro.

Transferul profiturilor a fost posibil în condițiile în care Apple Italia era înregistrată ca fiind consultant pentru Apple Irlanda.

Potrivit unei surse citate de Reuters, la începutul anului viitor, Apple va semna un acord cu privire la modul în care își va gestiona datoriile fiscale începând din 2015.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`