Cum să faci must delicios din struguri acasă. Rețeta folosită de bunici

Cum să faci must delicios din struguri acasă. Rețeta folosită de bunici

În comunele din România, în această perioadă, aproape că nu este casă unde să nu fiarbă mustul în butoaie.

Cei care au avut sau încă au bunici la țară știu cu siguranță cum se prepară. Perfecțiunea acestei băuturi în ceea ce privește gustul, consistența și culoarea este obținută prin câteva procedee specifice.

Cum să faci must la tine acasă

Așadar, pentru un must de calitate trebuie aleși doar struguri proaspeți, care se folosesc și la vin. Pentru început trebuie zdrobite boabele de struguri în storcătorul de fructe, iar mai apoi sucul trebuie trecut printr-o sită cu ochiuri fine pentru a-l separa de resturi, cum ar fi frunze sau crengi.

Pentru un must ca la bunica acasă, sucul trebuie lăsat să se limpezească pentru câteva zile, apoi consumat, pentru ca acesta să nu fermenteze.

În cazul în care vă doriți ca să păstrați mustul mai mult timp, fierbeți sucul cu zahăr în vasul emailat, timp de o oră, amestecând încontinuu şi îndepărtând foarte ușor spuma care se formează deasupra.

După această procedură simplă, se lasă mustul la răcit, apoi se toarnă în sticle sterilizate, care se închid ermetic şi se păstrează în cămară, potrivit spynews.ro.

Exista mai multe metode de a conserva mustul pentru iarnă. Se poate pune în el conservant (1 gram la 1 litru de must proaspăt stors), o aspirină (o tabletă de aspirină netamponată la 1 litru de must), cu hrean, fiert cu zahăr sau fără dar și pus la congelator.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`