Horia Constantinescu (ANPC): Mi-ar fi plăcut un protest la CFR şi în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele

Horia Constantinescu (ANPC): Mi-ar fi plăcut un protest la CFR şi în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele
Inquam Photos / Octav Ganea

Traficul feroviar a fost dat peste cap, vineri, urmare a grevei CFR-iștilor. Trenurile au stat pe loc în intervalul 7.00 – 9.00, ceea ce a perpetuat întârzierile cu care oricum circulă trenurile în România. Sindicaliștii denunță salariile mici, deficitul de personal și condițiile proaste de lucru.

Horia Constantinescu, președintele ANPC, a declarat că şi-ar dori o mobilizare asemănătoare a angajaţilor în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele şi condiţiile oferite pasagerilor.

Trenurile nu au circulat vineri dimineață. Șeful ANPC, declarații în contextul grevei de la CFR

„Mie mi-ar fi plăcut ca recepţiile făcute în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele să conducă eventual la o mişcare de protest similară. Se pare că departamentul care pune pe genunchi viza cu vagoane curăţate în condiţiile în care acestea sunt într-o avansată stare de infecţie aşa cum am arătat în perioada trecută, ar trebui să dea foarte mult de gândit atât lucrătorilor, cât şi conducerii CFR pentru că acolo încă sunt semnate recepţii ce arată că vagoanele au fost igienizate, dar acestea, în cel mai fericit caz, pot fi denumite insalubre.

Într-una dintre acţiuni la care am participat şi eu am identificat trei lucrători ai societăţii însărcinaţi cu curăţarea câtorva zeci de vagoane pe zi, aveau în dotare două găleţi şi trei mopuri şi două cârpe şi noi trebuia să credem că au curăţat într-o oră suprafaţa echivalentă cu 10-15 apartamente. Ştim că acest lucru este imposibil cu trei lucrători. Repet, mi-ar plăcea să văd aceeaşi mobilizare a lucrătorilor CFR, poate chiar a celor care semnează pe genunchi aceste recepţii, dându-şi seama de ceea ce lasă în circulaţie pentru semenii lor, pentru consumatori”, a declarat Horia Constantinescu, citat de Agerpres.

Potrivit șefului ANPC, călătorii au posibilitatea de a solicita banii înapoi pe bilete: „Recomandările ANPC ar fi să solicite operatorului economic, în cazul de faţă CFR, rambursarea tichetelor pentru a-şi putea redirecţiona banii pentru achiziţionarea unor alte variante de transport. Din păcate, astfel de situaţii intră în categoria celor neprevăzute. Este dreptul consfinţit de a se organiza astfel de proteste”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)