Două blocuri cunoscute din centrul Bucureștiului, cu 200 de apartamente, prezintă „pericol imininent de colaps”. Descoperirea, făcută de un electrician care se temea să mai intervină la subsol

Două blocuri cunoscute din centrul Bucureștiului, cu 200 de apartamente, prezintă „pericol imininent de colaps”. Descoperirea, făcută de un electrician care se temea să mai intervină la subsol
Image by Maaark from Pixabay

Inspectoratul în Construcții al Municipiului București (ICMB) solicită „autorizație de construire în regim de urgență pentru punerea în siguranță a unei construcții formate din două blocuri, cu 200 de apartamente, în cazul căreia inspectorii au constatat „o stare avansată de degradare a elementelor de construcție”, respectiv a stâlpilor de susținere. Este vorba despre celebrul imobil cu scări ce are deschidere spre bd. Nicolae Bălcescu, dar figurează la adresele str. Vasile Conta 3-5 și 7-9, potrivit G4Media.ro.

Cele două blocuri prezintă „pericol imininent de colaps”

Cele două blocuri reprezintă un „pericol public”, avertizează ICMB într-o adresă emisă în 22 august 2023 care a fost consultată de G4Media.

Printre altele, în adresă se mai menționează că „structura de rezistență la nivelul subsolurilor ce constau în ruginirea accentuată a armăturilor grinzilor, plăcilor și mai grav a stâlpilor de rezistență, conduc la un pericol iminent de colaps local. A fost relevant un stâlp care are fisuri verticale datorate ruginirii armăturilor care pot marca și o cedare la compresiune”.

„Această analiză sumară indică cu certitudine că structura de rezistență a construcțiilor este în pericol de colaps în cazul unui cutremur major și o probabilitate mare de colaps chiar în cazul unui cutremur de intensitate medie (precum cel din 1986 și 1990). Unele elemente, precum placa terasei prezintă risc de prăbușire datorită degradărilor grave și necesită intervenții urgente de reparații și consolidări”, se mai arată în document.

Un electrician a fost cel care a descoperit că blocurile au risc de prăbușire. Pe 27 aprilie, el a alertat autoritățile, spunând că se teme să mai intervină la postul de transformare aflat la subsolul comun al imobilelor.

„Vă aducem la cunoștință că E-Distribuție Muntenia are în gestiune postul de transformare PT 638 ce se află amplasat în subsolul blocului de locuințe de pe strada Vasile Conta 7-9. Acesta asigură alimentarea cu energie electrică clienții din zonă.

La ultima vizită la locație, s-a constat că un pilon de susținere ce se află în incinta postului este într-o stare avansată de degradare, de asemenea și pilonii din parcarea subterană a blocului sunt în aceeași stare. Personalului operativ din cadrul UTR Nord îî este teamă să mai intervină acolo, existând pericol de prăbușire.

Vă rugăm să luați măsurile care se impun în vederea punerii în siguranță a clădirii și cetățenilor”, se arată în notificarea adresată Inspectoratului de Stat în Construcții și Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, potrivit G4Media.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)