Cosmin Hodor, director al turneului Țiriac Foundation Trophy și fost manager al Simonei Halep, a comentat suspendarea primită de tenismenă și susține că „este mult prea dur și nedrept” ce i se întâmplă ei în această perioadă, transmite ProSport.
Cosmin Hodor susține că Simona „n-a trișat niciodată” și „și-a câștigat muncit toate trofeele”.
„De ce tu, mare agenție, nu ai o comunicare foarte clară, să spui specific niște lucruri? Nu poți pune o astfel de pată pe cariera unui sportiv care n-a trișat niciodată și care și-a câștigat muncit toate trofeele și a fost numărul unu mondial prin sacrificii și prin muncă!
Vii și dai o decizie așa de violentă și dai patru ani… Pentru ce dai patru ani, să ne înțelegem? Și la instituțiile astea sunt tot oameni care judecă după bunul plac, subiectiv și din anumite perspective. Este mult prea dur și nedrept ce i se întâmplă Simonei în momentul ăsta.
Sunt convins că ăia (n.r. – ITIA) n-au cine știe ce abilități sau oameni de comunicare care să vină cu niște explicații specifice, prin care să nu pună pata pe întreaga carieră a Simonei, pentru că nu merită așa ceva! Niciun sportiv n-ar merita, oricare ar fi el”, a declarat Cosmin Hodor.
El a amintit de momentele glorioase din cariera Simonei, despe care spune că „avea perioade în care bătea pe oricine, la orice oră din noapte”.
„Asta e singura mea durere, că, atunci când au dat motivarea, nu au dat o motivare specifică! Nu poți vorbi așa despre cariera unui sportiv care doi ani și jumătate a fost numărul unu mondial, deasupra ei n-a fost nimeni.
Eu știu ce a făcut ea, prin ce forțe a reușit ce a reușit și pentru asta o iubim cu toții. Gândește-te că avea perioade în care bătea pe oricine, la orice oră din noapte. Nu putem să uităm momentele alea.
O Românie întreagă s-a uitat 50 de minute la televizor cum a bătut-o pe Serena Williams și a luat trofeul la Wimbledon”, a mai declarat Cosmin Hodor.