Cod galben de vreme severă în România! Avertizare meteo pentru 11 județe

Cod galben de vreme severă în România! Avertizare meteo pentru 11 județe
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o avertizare de vreme severă. Așadar, de la ora 13:00 până vineri la ora 10:00 este valabil un cod galben de furtuni în 11 județe din țară.

Cod galben de furtuni în 11 județe din țară

Conform ANM, în Maramureș, Crișana, Banat, local în Transilvania și în zonele montane aferente vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h), izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vestul teritoriului, de peste 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse astăzi și în centrul, nord-estul țării și în restul zonei montane. Vineri vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în sud, centru și est.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`