Diagnosticată cu o formă rară de cancer la sân, o româncă și-a câștigat dreptul la tratamentul gratuit doar în instanță

Diagnosticată cu o formă rară de cancer la sân, o româncă și-a câștigat dreptul la tratamentul gratuit doar în instanță
Sursa foto: Shutterstock

La fel ca în alte procese de acest tip, pacienta a solicitat, prin ordonanță președințială, obligarea Ministerului Sănătăţii, a Guvernului României, a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală și în regim de compensare 100% a medicamentului Eribulin (denumire comercială Halaven), până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond.

Pentru că forma de cancer de care suferă este una rară, femeia din Alba Iulia, era să rămână fără tratamentul necesar gratuit

Medicamentul respectiv este inclus pe lista celor compensate, iar pacienţii beneficiază de compensare integrală pentru tratamentul neoplasmului mamar, dar nu și pentru forma de care suferă pacienta.

Femeia susține că medicamentul are un cost ridicat, 1.505 lei/ flacon, preț pe care aceasta nu își permite să îl achite. Pacienta suferă de o formă gravă şi agresivă de cancer, iar medicul oncolog i-a prescris tratamentul care ar putea avea un rezultat benefic.

„Instanța constată că raportat la afecțiunea de care suferă reclamanta, de natură a-i pune însăși viața în pericol și ținând seama de prețul medicamentelor, există riscul ca, în lipsa compensării totale, să nu beneficieze de resursele bănești necesare, ceea ce ar determina posibilitatea întreruperii tratamentului care i-a fost prescris, cu consecințe previzibil negative asupra stării sale de sănătate”, a precizat magistratul în hotărâre, conform adevarul.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate