Un tânăr de 20 de ani și prietena lui în vârstă de 18 ani au murit într-un accident cu motocicleta, în Satu Mare. Șoferul avea rucsacul plin de droguri

Un tânăr de 20 de ani și prietena lui în vârstă de 18 ani au murit într-un accident cu motocicleta, în Satu Mare. Șoferul avea rucsacul plin de droguri
Sursa foto: Europol/Facebook

Un nou accident șocant, în urma căruia au murit doi tineri, a avut loc pe fondul consumului de droguri. Un tânăr de 20 ani din Satu Mare a murit după ce a intrat cu motocicleta în spatele unui autoturism care circula în aceeași direcție.

Câteva ore mai târziu, o fată de 18 ani, pasageră pe aceeași motocicletă, a murit și ea la spital. Ceea ce au descoperit polițiștii la fața locului este șocant. În rucsacul tânărului se afla o cantitate semnificativă de metamfetamine și cannabis.

Potrivit sindicatului Europol, cel mai probabil tânărul se și afla sub influența drogurilor în momentul înc are a avut loc impactul mortal. Pe de altă parte, sindicaliștii atrag atenția că la nivelul municipiului Satu Mare nu există niciun aparat de tip drug test pe care polițiștii rutieri să îl folosească.

”Iar în timp ce toți guvernanții ne spun că susțin lupta împotriva traficului de droguri, noi vă informăm că la nivelul Biroului Rutier Satu Mare, adică într-un municipiu reședință de județ nu există NICIUN aparat de tip drug test pe care polițiștii rutieri să îl folosească.

Așadar, lupta cu drogurile este pur declarativă, iar polițiștii rutieri din Satu Mare sunt nevoiți să își dea seama „ochiometric” dacă un conducător auto se află sub influența substanțelor psihoactive”, arată EUROPOL într-o postare publicată pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`