Papa Francisc, despre cei care nu cred în divinitate: Ateii pot ajunge în rai. Dumnezeu îi iartă pe cei necredincioși

Papa Francisc, despre cei care nu cred în divinitate: Ateii pot ajunge în rai. Dumnezeu îi iartă pe cei necredincioși
Foto: bzv.ro

Suveranul Pontif le dă asigurări ateilor că pot ajunge în rai chiar dacă nu cred în Dumnezei. Papa Francisc i-a trimis o scrisoare fondatorului ziarlui La Republica, Eugenio Scalfari, în care afirmă că necredincioșii vor fi iertați de divinitate dacă își urmează conștiința, potrivit EVZ.

”Mă întrebați dacă Dumnezeul creștinilor iartă pe cei care nu cred în El și nu Îl urmează. Încep prin a vă spune, și acesta este un lucru fundamental, că mila Domnului nu are limite dacă mergi spre El cu inima sinceră și de neclintit. Problema celor care nu cred în El este că trebuie să se supună conșiinței. Păcatul, chiar și pentru cei care nu sunt credincioși, apare când oamenii nu își urmează conștiința”, a spus Papa Francisc, răspunzând la o listă de întrebări publicate în ziar de către Scalfari – care nu este romano-catolic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)