Sondaj: Jumătate dintre profesori nu cred în promisiunile guvernanților privind creșterile de salarii. „Cea mai mare dorință la început de an școlar e să fim coordonați de specialiști, nu de politruci” (VIDEO)

Sondaj: Jumătate dintre profesori nu cred în promisiunile guvernanților privind creșterile de salarii. „Cea mai mare dorință la început de an școlar e să fim coordonați de specialiști, nu de politruci” (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Unul din doi profesori nu crede că guvernanţii vor aplica majorările salariale promise şi aproape o treime dintre aceştia spun că situaţia lor financiară este precară sau modestă. Potrivit unui sondaj realizat de World Vision și citat de B1 TV, dascălii spun că situația este critică în sistemul educațional, nu doar la nivelul salarizării, ci și la implementarea legii învățământului, la dotările din școli și în privința abandonului școlar.

Profesorii nu cred că salariile le vor fi mărite

„Această teamă este generată de faptul că mărirea a fost determinată de frica străzii, nu de convingerea guvernanților și din acest considerent colegii noștri se tem că de la 1 ianuarie nu vor fi aplicate aceste măriri salariale”, a susținut Adriana Radu, profesor în Iași.

Profesorii se simt amăgiți de vorbele politicienilor și susțin că măsurile promise nu rezolvă în mod real problemele financiare: „Chiar dacă vor fi aplicate aceste măriri salariale, nu vor rezolva situația din sistem pentru că salariile au fost foarte mici”.

Dascălii se declară nemulțumiți de atitudinea cu care politicienii îi tratează. 49% dintre ei susțin că nu au deloc sau au foarte puțină încredere în promisiunile guvernanților, în timp ce peste o treime se declară rezervați.

Profesori: Vrem să fim coordonați de specialiști, nu de politruci

„Procentul de încredere în politicieni este foarte, foarte scăzut. Asociația Word Vision a menționat un procent foarte mare, dar în realitate încrederea în cei care coordonează sistemul este foarte scăzută, iar în Ministerul Educației tinde spre zero. Iar cea mai mare dorință la început de an școlar este să fim coordonați de cei mai buni specialiști nu cei mai mari politruci din această țară”, a mai afirmat Adriana Radu.

La trei luni de la una dintre cele mai mari greve din sistemul educațional, 29% dintre profesori consideră că situația lor este modestă sau precară, iar 32% raportează o situație financiară bună sau foarte bună.

„Colegii mei au îmbrățișat această profesie, cei mai mulți pentru că o iubesc. Din punct de vedere financiar, trebuie să își întrețină o familie, trebuie să ducă o viață decentă, însă poate acum au mai multă încredere pentru că și-au dat seama că reprezintă o forță. De fapt, au fost singura voce reală a societății civile, au demonstrat că reprezintă o forță civilă în această perioadă în care țara este condusă prost și foarte prost”, a mai spus Adriana Radu.

Tinerii nu vor să se facă profesori din cauza problemelor din sistem

Promisiunile deșarte ale politicienilor și lipsa de implicare reală din partea acestora, la care se adaugă gravele problemele din sistemul educațional determină tinerii absolvenți să se îndrepte către alte domenii mai profitabile. Motiv pentru care numărul cadrelor didactice specializate scade de la un an la altul.

„Trebuie să dăm dreptate celor care nu mai au încredere în Guvern și care sunt nemulțumiți de salarii, pentru că nici la începutul anului acesta școlar nu avem profesori valoroși, intrați noi în sistem, mă refer la cei mai buni absolvenți. Încă nu au încredere în faptul că ar putea să beneficieze de salarii atractive, dar iată că vom începe iarăși cu câteva sute bune de colegi care nu au decât liceul”, a declarat Anton Hadăr, președintele ”Alma Mater”.

Doar anul acesta, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației, numărul cadrelor didactice fără studii corespunzătoare se ridică la peste 3.000.

„Nu avem, în anumite zone, profesori cu școală multă, valoroși și vin înlocuitori ai acestora, suplinitori care nu au decât liceul la bază și încă vreo câteva mii bune care au facultăți, dar nu pe măsura domeniului pe care îl vor, al disciplinelor pe care le vor preda”, a mai precizat Hadăr.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)