Rusia: ISIS continuă să facă trafic de petrol către Turcia, folosind o nouă rută

Rusia: ISIS continuă să facă trafic de petrol către Turcia, folosind o nouă rută
Foto: cotidianul.ro

Rusia susține că Statul Islamic face în continuare trafic de petrol către Turcia, dar printr-o altă rută, pentru a evita bombardamentele forțelor rusești, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit generalului Serghei Rudskoi, camioane-cisternă sunt trimise din provincia Deir Ezzor, estul Siriei, către Zakho și Mosul, fief al ISIS din Irak, traversând frontiera dintre cele două țări pentru a ajunge în Turcia.

„Petrolul sosește pe teritoriul turc printr-un punct de frontieră din regiunea Zakho”, a mai spus generalul.

Afirmațiile au fost făcute în timpul unei conferințe de presă a Statului Major, unde au fost prezentate și imagini prin satelit ale convoaielor și instalațiilor logistice, care ar fi situate la frontiera irakiano-turcă.

„În momentul înregistrării imaginilor din regiunea Zakho, 11.775 de camioane-cisternă se aflau de o parte și de alta a frontierei irakiano-turcă”, a continuat Rudskoi.

În cadrul aceluiași eveniment s-a mai anunțat că aviația rusă a distrus săptămâna trecută 37 de ținte având legătură cu extragerea și prelucrarea de țiței în Siria, precum și 17 convoaie de camioane-cisternă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:22 - Gheţarii din nordul Norvegiei se retrag într-un ritm alarmant
11:18 - Marcel Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor
11:06 - Toni Greblă: Avem judeţe care au terminat operaţiunea de renumărare. Probabil vom avea ceva întârzieri în județele mari și străinătate
11:04 - Augustin Zegrean: Dacă numără și a treia oară, ies alte rezultate / Am spus încă din iunie, nu amestecați lucrurile că nu o să le mai puteți gestiona / Cred că renumărarea este de natură să îi liniștească pe oameni (VIDEO)
10:57 - Câți bani a dat Călin Georgescu pe vila din Mogoșoaia. A investit în imobiliare și în Austria
10:47 - Augustin Zegrean: Toni Greblă a uitat de contextul în care în 21 decembrie expiră mandatul Președintelui, singurul în drept să convoace Parlamentul nou ales. N-ar trebui să se hazardeze (VIDEO)
10:47 - Bursa de Valori Bucureşti, în cădere liberă: 5 miliarde de lei evaporaţi în câteva minute din cauza haosului politic
10:31 - Ludovic Orban: Forța Dreptei a solicitat BEC posibilitatea ca partidele reprezentate în Birourile Electorale Județene să își desemneze câte 5 delegați neplătiți care să poată participa la renumărarea voturilor
10:29 - Haosul renumărării voturilor. Nu se filmează, nu se primesc observatori, iar sacii sunt desigilați
10:26 - Comisia Europeană va media conflictul între autoritățile din România și TikTok, după ce primele au amenințat că vor suspenda platforma