Evoluția sistemelor de joc din fotbal

De departe cel mai urmărit sport din lume este fotbalul. Sunt puține țări din lume unde acest sport nu este în topul preferințelor oamenilor. „Sportul Rege” este în prim plan și în România, asta chiar dacă, din păcate, noi nu am mai avut performanțe notabile de ceva timp.

Principiul fotbalului este unul destul de simplu, câștigă cine marchează cele mai multe goluri. De aceea, cei mai ingenioși antrenori au gândit de-a lungul timpului tot felul de sisteme de joc prin care să obțină victoria. În cele ce urmează vei afla informații despre cele mai folosite dintre acestea.

Anii 1870 și sistemul (1-2-7)

Știm cu toții că fotbalul s-a inventat în Anglia și acolo a apărut așadar și primul sistem de joc, 1-2-7. La începuturi, naționala din Albion se baza foarte mult pe abilitățile individuale ale jucătorilor. Cei care intrau în posesia mingii atacau direct poarta adversă și fie marcau, fie pierdeau posesia.

În acest sistem erau practic 3 fundași, dar până și ei porneau în viteză către poarta adversa după ce recuperau mingea. De aceea, la începutul fotbalului se înregistrau niște scoruri foarte mari, pe atunci fiind vorba foarte mult despre spectacol și mai puțin despre pragmatism.

Sistemul 2-2-6 din anii 1870

Practic al doilea sistem important utilizat a fost inventat de către scoțieni. Ei propuneau un fotbal bazat mai mult pe colaborarea dintre jucători, care trebuiau să paseze foarte mult. De aceea, era sacrificat un atacant și astfel se forma o a doua linie de 2 fundași.

Mulți ar spune că este o formulă mai defensivă în comparație cu cea pe care o propuneau englezii, dar realitatea este cu totul și cu totul alta. Englezii se bazau foarte mult pe driblinguri, în timp ce scoțienii propuneau un stil de joc mai combinativ și practic mai rapid.

Uruguay campioană mondială cu sistemul 2-3-5

Naționala de fotbal a Uruguayului găzduia și câștiga Campionatul Mondial de fotbal din 1930, iar atunci ea folosea acest sistem, 2-3-5. Toată ideea acestui sistem de joc era introducerea unui mijlocaș central, care avea un rol de coordonator de joc.

Poți urma procedura de înregistrare cont la Superbet și mai apoi să pariezi pe meciuri ale Uruguayului, dar și al altor echipe de fotbal, inclusiv cele de club. În acest sistem denumit „Piramida” mijlocașul central avea multă libertate și oferea spațiu și varietate în joc.

Herbert Chapman și sistemul WM

Acest antrenor implementa acest sistem în anul 1925 la Arsenal, el încercând astfel să evite legea offside-ului. În această formulă erau 2 mijlocași defensivi și 2 mijlocași ofensivi. Pe lângă asta, fundașii jucau foarte mult în lateral pentru a contracara extremele adverse.

La centrul terenului era o luptă foarte acerbă pentru că mijlocașii defensivi dădeau piept cu atacanții de interior stâng și drept din echipa adversă.

Cei care erau principalii declanșatori ai atacurilor erau, evident, extremele, care aveau așadar un rol foarte important pe faza ofensivă.

Ungaria anilor 1950 și sistemul WW

Trebuia să apară cineva care să și contracareze sistemul pe care l-a inventat Herbert Chapman. Astfel, a apărut sistemul WW pe care l-a inventat maghiarul Marton Bukovi. Unul dintre atacanții avansați a fost retras și i s-a acordat poziția de coordonator de joc.

Atacanții de interior puteau în acest sistem să forțeze în atac și să exploateze mult mai mult spațiile. Experții au descris această formulă ca fiind un 3-5-2 sau un 3-3-4 și mulți au spus că este un prototip al sistemului 4-2-4 pe care Brazilia l-a utilizat la Mondialele din 1958 și 1970.

Celebrul Catenaccio (1-4-3-2)

Legendarul antrenor al lui Inter Milano, mă refer aici la Helenio Herrera, este considerat ca fiind „părintele” acestui sistem. El introducea practic un al 5-lea fundaș, celebrul libero, care avea rolul de a închide apărarea, dar și de ajuta foarte mult pe faza de construcție.

Totodată, acesta trebuia să intervină dacă unul dintre jucătorii adverși reușeau să treacă de cei 4 fundași care se aflau în fața lui și care asigurau un marcaj om la om. Acest sistem a fost folosit o bună perioada de timp inclusiv la naționala României.

Renunțarea la extreme și sistemul 4-4-2

Clasicul 4-4-2 a fost conceput prin renunțarea la extreme și practic retragerea unuia dintre atacanți în linia de mijloc. În această formulă foarte utilizată și acum, numită „Minunea fără aripi”, rolul fundașilor era unul extrem de important. Aceștia participau mult mai mult la faza de construcție și astfel relațiile de joc erau mult mai importante.

Olandezii au adus sistemul 4-3-3

Fotbalul total practicat de naționala Olandei și de Ajax pe când Johan Cruyff era jucător avea mare nevoie de mobilitate fizică și de niște jucători talentați și inteligenți din punct de vedere tactic.

În acest sistem jucătorii erau în continuă mișcare și făceau foarte multe pase. Este cam ceea ce vedem că face Barcelona de ani buni.

Trecerea la 3-4-3

Unii tehnicieni și-au dat seama că pentru a marca 2 atacanți, nu este neapărat necesar să ai 4 fundași.

De aceea s-a trecut la un sistem cu 3 apărători, iar la mijloc erau 4 jucători, în timp ce atacantul era ajutat de cele două extreme.

Întărirea mijlocului și sistemul 3-5-2

Argentina în 1986 și Brazilia în 2002 au ieșit campioane mondiale folosind acest sistem de joc, care este unul foarte flexibil. La mijloc sunt folosiți jucători foarte mobili, care crează dezechilibru în apărările adverse. Seamănă foarte mult cu sistemul 1-4-3-2, inventat de Helenio Herrera.