Forțele ruse au atacat cu drone timp de trei ore portul ucrainean Izmail de pe Dunăre și au avariat infrastructura portuară, a anunțat guvernatorul regional, pe Telegram, potrivit The Guardian.
Guvernatorul Oleg Kiper susține că a fost vorba despre al patrulea atac asupra portului din sudul regiunii Odesa în doar cinci zile. Potrivit oficialului, au fost avariate infrastructura civilă și cea portuară, un siloz de cereale și o clădire administrativă. Totodată, un șofer de camion a suferit o rană minoră la picior.
Rusia a intensificat atacurile asupra porturilor ucrainene începând din luna iulie, când s-a retras din acordul care i-a permis Ucrainei să își exporte cerealele prin porturile sale de la Marea Neagră.
Amintim că și pe malul românesc al Dunării, în zona localității Plauru din județul Tulceaa, au fost găsite fragmente ce ar putea fi de dronă.
„În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO. Așa cum am mai menționat, aceste atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Suntem însă alerți și în contact permanent cu ceilalți aliați NATO”, a declarat președintele Klaus Iohannis, miercuri, la Summitul Inițiativei celor 3 Mări.