Zelenski cere ridicarea tuturor restricțiilor privind transporturile de cereale: „Nu trebuie transformată Ucraina într-o țintă economică”

Zelenski cere ridicarea tuturor restricțiilor privind transporturile de cereale: „Nu trebuie transformată Ucraina într-o țintă economică”
Sursa Foto: Captură Video/ Facebook/ Volodimir Zelenski

La Summitul Inițiativei celor Trei Mări, Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut încetarea sancțiunilor la exporturile ucrainene pentru a obține resurse financiare necesare în conflictul cu Rusia.

Solidaritatea internațională în apărarea Ucrainei

„Mulțumesc pentru atenția acordată Ucrainei. Mă bucur să pot participa la acest summit. În legătură cu acele fragmente găsite în România, au avut loc atacuri asupra infrastructurii noastre, am avut și victime. Aceste consecințe ale atacului asupra Chiliei, Ismailului, acelor orașe. Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi reușit să pună Putin piciorul în Ucraina. Asta s-ar fi întâmplat”, a afirmat Zelenski, potrivit traducerii oficiale.

„În trecut ne-am aflat într-o perioadă de captivitate din cauza lipsei de solidaritate. 24 februarie a schimbat totul. Am reușit cu toții să dăm dovadă de acte de solidaritate. Ucraina e recunoscătoare pentru sprijinul acordat. Când spun noi nu mă refer doar la noi ucrainenii, ci și la popoarele dvs. Facem front comun pentru libertatea comună, pentru viitorul nostru european. Trebuie să ne gândim nu la ce se poate limita, ci la ce se poate lărgi. Această formă de colaborare se numește Inițiativa celor Trei Mări, dar nu e vorba de trei pereți, ci de unitate. Când porturile ucrainene sunt bombardate aproape în fiecare noapte, trebuie să fim atenți în permanență la logistica noastră”, a precizat președintele Ucrainei, transmite Adevarul.

Ucraina cere sprijin împotriva restricțiilor de export

„E vorba de o agresiune brutală împotriva tuturor, împotriva europenilor. Consecințele sunt resimțite peste tot. Ucraina este împotriva unor restricții suplimentare asupra exporturilor noastre. Noi trebuie să le exportăm, pentru că ne trebuie fondurile. Numai azi bombardamentele ruse au omorât 16 oameni într-o localitate din Donețk. peste 20 de oameni au fost răniți. Oameni cu magazine obișnuite, de la piață. Nu trebuie transformată Ucraina într-o țintă economică. Vă rog ca parteneri și colegi, domnule președinte din Bulgaria, din Polonia, Ungaria (…) să luați notă că orice fel de retsricție a exporturile ucrainene nu face decât să sporească suferințele cauzate de agresiunea rusă”, a completat liderul de la Kiev.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`