Încă un pacient a decedat în urma exploziilor de la Crevedia / Bilanțul a ajuns la patru morți (VIDEO)

Încă un pacient a decedat în urma exploziilor de la Crevedia / Bilanțul a ajuns la patru morți (VIDEO)
Imagine de la exploziile din Crevedia. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Încă un pacient internat în urma exploziilor devastatoare de la Crevedia a murit, luni. Bilanțul a ajuns astfel la patru persoane decedate. Ultima persoană care și-a pierdut viața este un civil internat la Spitalul Floreasca, cu arsuri pe mare parte din corp.

„În cursul acestei dimineți, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internarii, cu arsuri pe 95% din suprafața corporală”,a transmis Ministerul Sănătății, prin intermediul unui comunicat.

Bilanțul urcă la patru decese în urma exploziilor de la Crevedia, iar în acest moment, în spitalele din București, se mai află peste 20 de răniți.

Din cei 20 de pompieri care au rămas internați, 12 sunt în continuare tratați în spitale din România, în timp ce restul de 8 au fost transferați în unități medicale străine, pentru a primi tratament specializat.

Pompierul internat la Milano, șanse minime de supraviețuire

În cazu  pompierului transferat în Milano, diagnosticul rămâne rezervat din cauza arsurilor pe care le-a suferit pe 80% din suprafața corpului, a anunțat Raed Arafat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)