Senatul a adoptat o propunere prin care aleșii locali condamnați definitiv la o pedeapsă privativă de libertate cu executare își pierd mandatul

Senatul a adoptat o propunere prin care aleșii locali condamnați definitiv la o pedeapsă privativă de libertate cu executare își pierd mandatul

Senatorii au adoptat o propunere legislativă ce prevede încetarea de drept a calității de consilier local, județean, respectiv de primar sau de președinte al consiliului județean în cazul condamnării printr-o ”hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executare”.

Propunerea, inițiată de un grup de 16 deputați din toate partidele, a fost respinsă de Camera Deputaților, primul for legislativ.

Agerpres amintește că, până în prezent, legislația prevede încetarea calității de ales local în toate situațiile în care s-a pronunțat o condamnare privativă de libertate.  Astfel, s-a propus atât modificarea articolului 9, alin. 2, litera f) din Legea 393/2004, cât și a articolului 15, alin. 3, litera e).

Inițiatorii au propus și completarea articolului 15, alin. 2, cu litera e prim, care vizează încetarea calității de primar și în cazul condamnării, „prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-290 din Codul penal”.

Senatul este cameră decizională în acest caz și a adoptat proiectul în forma propusă de inițiatori, respingând amendamentele propuse de comisiile juridică și de administrație. Propunerea a primit 85 de voturi ”pentru”și un vot ”împotrivă”. Cinci senatori s-au abținut.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)