Noi imagini cutremurătoare din Crevedia: Intervenția pompierilor și dezastrul rămas după exploziile de la stația GPL (VIDEO)

Noi imagini cutremurătoare din Crevedia: Intervenția pompierilor și dezastrul rămas după exploziile de la stația GPL (VIDEO)
Sursa foto: Captură Video - Inquam Photos

Noi imagini cutremurătoare cu efectele exploziilor în lanț care s-au produs sâmbătă la o fostă stație GPL din Crevedia. Doi oameni, soț și soție, au murit în urma deflagrațiilor și 58 de persoane, majoritatea pompieri, au fost răniți. Unii dintre pacienții cu arsuri sunt transferați în străinătate, deoarece autoritățile n-au fost în stare să dezvolte îngrijirea spitalicească a acestor bolnavi nici la opt ani de la tragedia din Colectiv. Stația GPL aparține fiului primarului PSD din Caracal. Trei anchete distincte au fost declanșate în acest caz.

Sursa video: Inquam Photos

Mărturii după tragedia din Crevedia

Florica și Ionel Barbu, care locuiau chiar peste stradă de fosta stație GPL, au murit în urma exploziilor. Bărbatul a făcut infarct sâmbătă seara, când și-a văzut soția cu arsuri pe tot corpul. Florica s-a stins câteva ore mai târziu.

Nepoata lor a povestit pentru PressOne: „Înainte să explodeze prima dată, mătușa mea a ieșit afară la poartă și a văzut fum. Și a explodat, a ars-o total. A fugit cum era și a căzut în picioare, la o femeie mai în față. Și au ajutat-o cu o pătură, cu apă, până a venit salvarea. (…) Mătușa mea a zis că o să moară din cauza asta, și așa a fost”.

O doamnă care locuiește în zonă a povestit și ea, pentru B1 TV: Femeia care a murit „a spus ”în momentul în care noi om muri, din cauza la GPL-ulului ăsta o să murim”. Presimțea, simțea miros mai puternic de gaze. Și la noi venea miros de gaze, dar mai puțin pentru că dânsa era peste stradă. (…) Rugămintea noastră la patronul care ne-a făcut atâtea daune ar trebui să ne facă cum a fost, că are bani! Pe dânsul nu-l afectează explozia asta, pe noi!”.

Stația GPL din Crevedia nu mai avea autorizație de securitate la incendiu din 2020, dar acolo continua să se facă transfer de gaz petrolier lichefiat (GPL) din cisterne. Asta se întâmpla și sâmbătă când s-a produs tragedia.

Localnicii spun că Poliția n-a făcut niciun control în zonă, deși mașina de radar stătea chiar acolo.

Deranj în PSD după ce s-a aflat că stația GPL care a explodat aparține fiului primarului PSD-ist din Caracal

Firma de GPL unde s-a produs tragedia se numește Flagas SRL și aparține fiului primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea. Acționarii sunt Ionuț Daniel Doldurea (51%) și Cosmin Ionuț Stinga (49%).

Flagas SRL o duce foarte bine, inclusiv datorită zecilor de contracte încheiate cu statul. Potrivit Europa Liberă, din 2010, cifra de afaceri a firmei a crescut de la an, la an, cu aproximativ 50%. În 2021 și 2022 s-a dublat, și a ajuns la aproape 600 de milioane de lei, adică de 500 de ori mai mult ca în 2008. Și profitul a crescut proporțional – de la 291.000 de lei în 2008, la 32,7 de milioane de lei în 2022.

Întrebat insistent pe marginea acestui subiect, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, nu și-a putut ascunde iritarea: „Am înțeles, e o problemă cu primarul din PSD cu care trebuie eu să iau legătura. Nu vă supărați, eu nu trebuie să iau legătura cu tatăl nimănui, al niciunui acționar, pentru că nu este în atribuțiile mele de serviciu. În fișa postului președintelui partidului scrie să iau legătura cu tatăl fiului care avea un GPL?”.

Parchetul General, Parchetul Militar și DNA au deschis dosare penale după tragedie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:16 - Diana Stoica (USR), despre modificarea legislativă care îi permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat: Iohannis o ia pe urmele lui Iliescu. Asta e o lege dată cu dedicație pentru un singur om (VIDEO)
18:59 - ANPC a închis 13 magazine din București. Spațiile comerciale sunt acuzate că au vândut ilegal tutun către minori
18:59 - Bușoi (PNL): E nevoie de Iohannis în Parlamentul României. Nu ne e teamă, nu vom pierde voturi / PSD azi e, într-o oarecare măsură, diferit față de vechiul PSD (VIDEO)
18:53 - Ministrul Mediului a anunțat ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre, care se îndreaptă spre România: „Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare”
18:37 - Atenție! Ce ajutor de încălzire va primi un pensionar care avea o pensie de 2050 de lei înainte de recalculare
18:31 - La ce trebuie să avem grijă când citim indicațiile de spălat și călcat de pe haine? Cinci simboluri la care trebuie să fim atenți
18:29 - Ghiță Ciobanul, după ce Regele Charles a anunțat că angajează cioban pentru cele 2.000 de oi ale sale: „Am și eu oi câte are regele. M-am uitat de bani, dar nu scrie în anunț. Meseriași nu mai găsești nici la noi”
17:59 - Stare de alertă în Budapesta, după ce Dunărea a ieșit din matcă și continuă să crească. Mii de persoane participă la activitatea de apărare (GALERIE FOTO)
17:58 - Anchetă în Iași după apelul suspect pe care l-a efectuat un copil de 13 ani la 112
17:56 - Tragedie la Gura Humorului. Un bărbat a murit, iar un altul se află în stare grav. Cum s-a petrecut accidentul