Cum au ajuns fiii primarului Ion Doldurea să controleze afacerile cu gaz lichefiat din sudul României: Firme cu zeci de puncte de lucru în mai multe județe

Cum au ajuns fiii primarului Ion Doldurea să controleze afacerile cu gaz lichefiat din sudul României: Firme cu zeci de puncte de lucru în mai multe județe
Ion Doldurea/Facebook

Apar noi detalii despre fiul primarului PSD din Caracal, Ion Doldurea, cel care deține depozitul de gaz lichefiat care a explodat în localitatea Crevedia și care continua să funcționeze deși activitatea era sistată în acte încă din 2020.

Familia Doldurea controlează afacerile cu gaz lichefiat din sudul României

Potrivit dezvăluirilor defapt.ro, Ionuț Daniel Doldurea, controlează prin firma Flagas alte 27 de puncte de lucru în 13 județe din România, nu doar punctul unde în urma exploziilor catastrofale și-au pierdut viața două persoane și alte 56 au fost grav rănite.

Potrivit jurnaliștilor de la defapt.ro, familia Doldurea, în fruntea căreia se află Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal, protejat politic de baronul de Olt Paul Stănescu, secretarul general al PSD și mâna dreaptă a premierului Marcel Ciolacu, a ajuns să controleze mare parte din afacerile cu gaz lichefiat din sudul României.

Firma Flagas este deținută oficial de Ionuț Daniel Doldurea (51%) și Cosmin Ionuț Stîngă (49%).

Datele oficiale arată că societatea Flagas, cu sediul principal în Caracal, are 27 de puncte de lucru în județele Olt, Brașov, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Vaslui, Iași, Dâmbovița, Vrancea, Ialomița, Călărași, Botoșani și Buzău. Însă, până în octombrie 2020, a mai avut un punct de lucru în Crevedia, acolo unde au avut loc exploziile.

Firma Flagas a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de peste 595,9 milioane și un profit net 32,78 milioane lei. Anterior, în anul fiscal 2021, cifra de afaceri a firmei a fost de 311,68 milioane lei și profitul, 12,32 milioane lei.

Cei doi parteneri de afaceri, Ionuț Daniel Doldurea și Cosmin Ionuț Stîngă, mai sunt asociați în firma Criana Gas SRL, înregistrată în București. Obiectul principal de activitate este comerțul cu amănuntul al carburanților.

Cu șapte puncte de lucru în județele Ilfov, Buzău, Giurgiu și Dâmbovița, societatea Criana Gas a avut în anul 2022 o cifră de afaceri de peste 33,3 milioane și un profit net de 1,53 milioane lei.

O altă societate deținută de cei doi asociați este Motben SRL. Aceasta are ca obiect principal de activitate „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate”.

În anul fiscal 2022, firma nu a avut activitate comercială, dar a raportat o pierdere de 11.399 lei.

Domeniul familiei Doldurea

Frații Ionuț Daniel Doldurea și Cristian Marian Doldurea, fii primarului din Caracal, dețin și firma Dolchimex, care are alte șapte puncte de lucru în județele Olt, Dolj, Caraș – Severin, Teleorman și Argeș. Societatea a raportat anul trecut o cifră de afaceri netă de 15,44 milioane lei și un profit de peste 3,78 milioane lei.

Prin intermediul Dolchimex, frații Doldurea dețin 33,34% din Ade Gas Oil Company, cel mai mare distribuitor de gaz petrolier lichefiat din sud-vestul României. Restul părților sociale de la Ade Gas Oil Company sunt deținute în mod egal de alte două societăți: Azalis SRL și Eurogenetic SRL. Prima este controlată de afaceristul Cristi Berceanu, iar cealaltă, de Ionuț Cosmin Crețan. Cel din urmă, prin firma Eurogenetic, deține mai multe benzinării și stații GPL în sudul țării.

Ade Gas Oil Company a raportat la finalul anului 2022 o cifră de afaceri de peste 173 milioane lei și un profit de aproape 13,5 milioane lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)