Premierul Marcel Ciolacu a precizat sâmbătă seara că patru persoane rănite în urma exploziei de la Crevedia vor fi transferați în Italia și în Belgia:
“Patru pacienți vor fi transferați în Italia și în Belgia. Încercăm să salvăm cât mai multe vieți. Totul va fi transparent. S-a vorbit și cu Ministerul Mediului pentru calitatea aerului în zonă, s-a luat legătura cu toți aparținătorii, s-au făcut și telefoane speciale să sune și cei din zonă dacă simt că au anumite probleme medicale…Să vedem în funcție de cum se iese din operații, în primul rând pacienții trebuie stabilizați”, a declarat premierul Marcel Ciolacu înaintea unei vizite de lucru la Spitalul Floreasca.
Potrivit informațiilor transmise de Guvernul României sunt 46 de persoane rănite.