Părintele Petru a devenit viral datorită unor videoclipuri în care îmbrăcat în sutană, aplică lovituri puternice mașinilor de box. Acesta i-a impresionat pe toți cei care văd clipurile.
Cei ce au privit înregistrările cu părintele Petru s-au simțit extrem de amuzați și au postat o serie de comentarii pe contul de TikTok care au devenit rapid virale.
„A dat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, amin!”/ „Poate nu vii duminică la biserică”/„În gala RXF, în colțul roșu Părintele Petru de la mănăstirea Sf. Macarie. În colțul albastru părintele Calistrat de la mănăstirea Vlădiceni”/ „La RXF cu Calistrat!”/ „Asta da putere dumnezeiască!”/ „Putere de la Dumnezeu”/ „Promit, părinte, vin în fiecare duminică la biserică”, potrivit Romaniatv.
@costinesti.ro Ai pacatuit fiule? #parintelepetru #costinesti #florinelsiioana ♬ sunet original – costinesti.ro
Părintele nu s-a limitat la un singur pumn dat, ci a repetat gestul de două ori, reușind în ambele rânduri să răstoarne aparatul. O mulțime dintre cei care au fost martori la această „demonstrație” a preotului au transmis cuvinte pline de apreciere și l-au felicitat pentru modul în care își trăiește viața, la fel ca oricare alt om.
„Nu judecați, merită și el să aibă distracție”/ „Felicitări preotului și succes în viață”/„Mie nu mi se pare ceva anormal. Și părinții sunt oameni”/ „E șmecher popa”.