Acum câteva luni, Deea Maxer și Dinu Maxer au divorțat, dar au o relație prietenoasă pentru binele copiilor lor, Andreas și Maysa. Continuă să colaboreze în domeniul artistic și în afacerea cu cosmetice, unde Deea deține funcția de lider.
Deea și Dinu Maxer obișnuiau să fie un cuplu atât în viața de zi cu zi, cât și pe scenă. În trecut, ei colaborau în numeroase momente artistice: fie interpretau melodii în duet, fie Dinu cânta solo în timp ce Deea impresiona publicul cu dansurile sale orientale. Cu toate acestea, în prezent, Deea s-a decis să se implice doar în prezentarea evenimentelor împreună cu fostul său soț.
„Proiectul meu oriental nu-l implica pe Dinu. Dar în momentul de față mi-l manageriez singură. Acest proiect se vinde în hoteluri, în cazinouri, e foarte solicitat. Există solicitări de evenimente în continuare, pe care să le prezentăm împreună. Sau la care să fim solicitați, în cadrul aceluiași eveniment, dar fiecare cu programul lui. Dinu cu programul lui de muzică de petrecere, o jumătate de oră, o oră, cât cântă, iar eu, de-a lungul serii, cu programul meu oriental”, a explicat ea într-un interviu pentru Cancan, citat de Libertatea.ro.
„Probabil vor mai fi evenimente la care ne vom intersecta. Noi nu spunem nu, am convenit împreună să luăm astfel de evenimente. Adică nu vom refuza, de exemplu, dacă la o nuntă ne vor pe amândoi să cântăm. Dar nu vom cânta împreună. Sunt convinsă de asta, nu-și mai are sensul. Eu nu consider că am mai avea credibilitate ca artiști, împreună. În niciun caz. Efectul frumos era atunci când formam un cuplu și-n viața personală, și-n cea profesională. Atunci ne completam. Odată ce am divorțat, clar am divorțat și pe plan muzical”, a mai adăugat arista.
„Noi ținem legătura strict legat de copii. Și atunci când e nevoie, profesional. De exemplu, Dinu m-a contactat zilele trecute legat de o problemă, să-i spunem așa, vizavi de businessul pe care-l avem de gestionat împreună, și anume afacerea cu produse cosmetice. Din care facem parte amândoi, de vreo doi ani. Fiecare dintre noi are o echipă de vânzări, iar eu gestionez tot businessul. Dinu e în echipa mea. Eu sunt liderul, eu mă ocup de vânzări”, a completat Deea Maxer.