Garanție de 50 de bani pe sticle. Când va începe proiectul

Garanție de 50 de bani pe sticle. Când va începe proiectul
Deșeuri din plastic / Foto: Tanvi Sharma (Unsplash.com)

Reciclarea începe să devină o pracrică și în România. Unele supermarketuri oferă beneficii celor care aduc la reciclat pet-uri, doze sau sticle.

Proiectul intră în vigoare în toamnă

Din noiembrie va începe proiectul de economie circulară din România. Astfel, prețul băuturilor va include și garanția de 50 de bani, care va putea fi primită înapoi de cumpărăturori la centrele de colectare, informează știrileprotv.

„Anul trecut am colectat cu ajutorul clienților peste 15 milioane de ambalaje. Anul acesta, până în luna mai, deja am ajuns la 10 milioane de ambalaje. Pot aduce pet, sticle sau doze de aluminiu, cu mențiunea că trebuie să fie curate și neturtite. Aparatul identifică tipul de material”, a spus Loredana Samoilă, PR manager.

România, codașa reciclării

România ocupă ultimul loc din Uniune Europeană când vine vorba despre reciclarea selectivă, iar Comisia Europeană a inclus țara noastră pe lista celor care riscă să nu își îndeplinească obiectivele pentru 2025 privind deșeurile și riscă să fie sancționată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)